DISTRIBUIȚI
webnoviny.sk

Viaţa în libertate şi pace nu trebuie niciodată să fie considerată un lucru asigurat, a declarat sâmbătă preşedinta Slovaciei, Zuzana Caputova, cu prilejul Zilei Victoriei împotriva nazismului, relatează agenţia TASR, potrivit agerpres

Curajul şi eroismul membrilor armatelor sovietică, română şi ai altor armate aliate, precum şi celor din rezistenţa cehoslovacă şi-au adus o contribuţie pentru ca slovacii să trăiască astăzi într-o ţară liberă, a subliniat Zuzana Caputova, în timpul unei ceremonii alături de preşedintele parlamentului slovac, Boris Kollar, desfăşurată la Memorialul Slavin din Bratislava.


Citește și : SOS Satele Copiilor anchetează abuzurile sexuale în structurile sale din Africa şi Asia

”Cu preţul unor sacrificii enorme şi suferinţe inimaginabile, generaţiile din timpul războiului au salvat lumea. Bunicii şi bunicile noastre, străbunicii şi congenerii lor din Rusia, Ucraina, România şi alte ţări, care au eliberat oraşele şi satele noastre, la fel ca generaţiile de bărbaţi şi femei din Marea Britanie, Franţa, SUA, Canada şi alte ţări ale coaliţiei anti-hitleriste, au găsit forţa, curajul şi determinarea să pună mâna pe arme şi să lupte pentru un lucru just şi sacru. Pentru aceasta, le vom fi etern recunoscători”, a amintit preşedinta slovacă, adăugând că 6.845 de soldaţi ai Armatei Roşii sunt înmormântaţi în Memorialul Slavin.

La rândul său, Boris Kollar a subliniat că este nevoie să fie marcate evenimentele fundamentale din istorie. ”La fel cum omagiem eroii Insurecţiei Naţionale Slovace (1944-1945), rezistenţa noastră internă şi externă, Corpul 1 de Armată Cehoslovac, nu-i vom uita pe oamenii tuturor naţiunilor care au luptat în rândurile armatelor sovietică şi română şi care şi-au dat viaţa pentru eliberarea ţării noastre”, a spus preşedintele parlamentului slovac, în timpul unei ceremonii la un monument ridicat în memoria a doi soldaţi sovietici.

Citește și : Bundestagul aprobă înfiinţarea Fundaţiei Helmut Kohl

Boris Kollar, ambasadorul rus în Slovacia, Igor Bratcikov, şi primarul Bratislavei, Matus Vallo, au depus coroane de flori în cadrul acestei ceremonii. ”Am decis să onorăm în acest mod simbolic memoria celor doi tineri soldaţi, care au murit în timpul eliberării capitalei noastre”, a declarat preşedintele parlamentului slovac.