DISTRIBUIȚI

Legea ungară care sporeşte puterile guvernului pentru combaterea pandemiei de COVID-19 şi activităţile legislative ale Parlamentului sunt pe deplin conforme cu constituţia ţării şi nu încalcă normele europene, a declarat Zsolt Nemeth, şeful comisiei parlamentare pentru afaceri externe, citat vineri de MTI, scrie agerpres.

Nemeth i-a răspuns printr-o scrisoare lui Rik Daems, şeful Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care a avertizat în această săptămână împotriva încălcării normelor democratice prin măsurile adoptate pentru a lupta împotriva epidemiei de coronavirus la nivel naţional şi apoi prin permanentizarea lor.


Citește și : Situaţia la zi a cazurilor de coronavirus la graniţele României

În comunicatul său, Daems a criticat măsurile implementate de Ungaria drept „grav disproporţionate”. Nemeth a precizat în scrisoarea sa că atât el, cât şi preşedintele parlamentului, Laszlo Kover, au discutat anterior cu preşedintele APCE despre măsurile de răspuns la criza sanitară ale Ungariei şi despre starea democraţiei în ţară.

El a insistat că legea de răspuns la epidemia de COVID-19 şi activităţile parlamentului au fost „deplin conforme” cu constituţia Ungariei şi cu normele europene, „aşa cum a fost indicat de Vera Jourova, vicepreşedintele Comisiei Europene care răspunde de transparenţă şi valori”.

În plus, guvernul ungar s-a alăturat statelor UE care susţin că măsurile de răspuns la epidemie trebuie să fie temporare şi să respecte principiul statului de drept, a adăugat el.

Nemeth a spus că a fost sigur că scrisoarea trimisă executivului comunitar despre atribuţiile parlamentului, declaraţia comisarului european (Vera Jourova – n.r.) şi angajamentul Ungariei da a menţine măsurile speciale temporare „au indicat cu claritate” ataşamentul ţării faţă de principiile democratice.

Laszlo Kover a adăugat că a fost „surprins” să vadă că Rik Daems a menţionat Ungaria în declaraţia sa drept „singurul cabinet european” care a implementat măsuri pe care le consideră „grav disproporţionate”.

El a spus că măsurile speciale implementate de guvernele din Croaţia, Cipru, Grecia, Lituania, Malta, Olanda, Polonia şi Slovenia nu au nici ele limite de timp. În plus, Malta şi Croaţia nici măcar nu au programat reevaluări ale acestor măsuri speciale.

Între timp, guvernele din Italia, Slovacia, Estonia şi Slovenia au puterea de a extinde starea de urgenţă fără aprobarea parlamentului, a spus el.

Romania, Bulgaria şi Polonia au introdus măsuri mai stricte decât Ungaria, a mai afirmat Nemeth, precizând că anumite ţări chiar şi-au amendat codurile penale.

Citește și : Coronavirus în Olanda : 806 noi cazuri de contaminare şi 112 decese în ultimele 24 de ore

Cu toate acestea, Ungaria nu numeşte aceste măsuri „disproporţionate”, a mai precizat el, argumentând că nu se poate ajunge la o astfel de concluzie fără o analiză extinsă a reglementărilor introduse de aceste ţări.

Nemeth i-a cerut lui Daems să se abţină pe viitor de la exprima astfel de opinii „care nu sunt sprijinite de o analiză detaliată şi în profunzime” şi „să revină la dialogul onest şi deschis” aşteptat de la organismele Consiliului Europei.