DISTRIBUIȚI
The Indian Express

Mii de fermieri indieni, dintre care mulţi cu tractoare, au trecut de baraje ale poliţiei marţi pentru a manifesta la New Delhi, în timp ce guvernul se pregăteşte pentru o paradă militară cu ocazia Zilei Republicii, relatează AFP, potrivit agerpres.

Autorităţile au autorizat manifestaţia zecilor de mii de fermieri, dintre care foarte mulţi cu tractoare, cu condiţia ca aceştia să permită ca defilarea militară să se desfăşoare aşa cum a fost prevăzută până la capăt.


Citeşte şi: Americanii se vor apropia de imunitatea de turmă de-abia în vară

Dar numeroşi fermieri, agitând culorile drapelului naţional, s-au strâns pe trei rute principale care duc spre New Delhi, trecând de forţele de securitate care au ridicat baraje de containere şi camioane. Poliţia a recurs la gaze lacrimogene împotriva a cel puţin două grupuri de manifestanţi.

‘Vom arăta guvernului că suntem serioşi’, a declarat Nareesh Singh, un fermier dintr-o suburbie a New Delhi, pornind la manifestaţie cu tractorul său, în Singhu.

Şiruri lungi de tractoare se întind pe numeroase magistrale ce duc spre capitala indiană.

Zeci de mii de agricultori campează din noiembrie pe principalele autostrăzi de la porţile New Delhi, în aşteptarea acestei zile naţionale pentru a conferi o importanţă mai mare luptei lor împotriva reformelor destinate să liberalizeze piaţa agricolă.

Guvernul s-a opus iniţial acestui proiect de protest cu defilarea tractoarele în această zi de sărbătoare naţională, ceea ce – potrivit guvernanţilor – ar constitui o ‘ruşine pentru naţiune’.

Poliţia a organizat una din cele mai importante operaţiuni de securitate din ultimii ani pentru a-i împiedica pe fermieri să perturbe ceremonia din centrul capitalei indiene.

Citeşte şi: Garda Naţională RĂMÂNE în Washington până la jumătatea lui martie

Forţele de ordine au ridicat baraje la multe intersecţii din centrul oraşului, în timp ce soldaţi înarmaţi cu puşti-mitralieră patrulau în staţiile de metrou.

Dimensiunea paradei a fost redusă în acest an din cauza pandemiei de COVID-19, la fel şi numărul de spectatori autorizaţi să se adune pe lungul bulevard Rajpath, redus de la 125.000 la 25.000.

Premierul indian Narendra Modi şi-a felicitat compatrioţii pe Twitter, fără a-i menţiona pe fermieri. ‘Le doresc tuturor oamenilor din India o Zi a Republicii fericită’, a scris el pe Twitter, potrivit AFP.