DISTRIBUIȚI
AP

Preşedintele din Zimbabwe, Robert Mugabe, a sosit vineri la o ceremonie de absolvire la universitatea din capitala Harare, fiind prima sa apariţie publică de la preluarea puterii de către armată despre care surse politice susţin că are ca scop încheierea celor 37 de ani de când se află la conducerea ţării, relatează Reuters şi dpa, conform agerpres.

Purtând o robă academică cu culorile albastru şi galben, preşedintele, în vârstă de 93 de ani, s-a aşezat într-un fotoliu impozant din lemn în faţa sălii în care a avut loc festivitatea. El a fost ovaţionat de audienţă în timp ce anunţa deschiderea ceremoniei.


Robert Mugabe a refuzat categoric joi să renunţe la putere în cursul unor discuţii cu generalii care au preluat controlul asupra capitalei Harare, notează AFP.

Citeşte şi: Ani de zile, soldaţii americani AU ÎNCHIS OCHII la sclavia sexuală din Afganistan

Plasat în arest la domiciliu în noaptea de marţi spre miercuri, şeful statului s-a întâlnit joi pentru prima dată cu comandantul armatei care a preluat conducerea la Harare, a declarat o sursă apropiată armatei.

Lovitura de forţă a armatei, unul dintre pilonii regimului, pune la încercare leadershipul celui mai vârstnic şef de stat în exerciţiu din lume. Aflat în fruntea unui regim autoritar şi represiv de 37 de ani, Robert Mugabe a fost învestit de partidul său pentru alegerile prezidenţiale din 2018, în ciuda vârstei înaintate şi a sănătăţii sale fragile.

Fostul vicepreşedinte Emmerson Mnangagwa (75 de ani) a fost demis din funcţie la începutul lui noiembrie şi a fugit din ţară, după un conflict cu prima doamnă a ţării, Grace Mugabe (52 de ani). Figură controversată, aceasta are numeroşi opozanţi în cadrul partidului şi al guvernului. Or, după destituirea lui Mnangagwa, Grace Mugabe se află în poziţia ideală pentru a-i succede în funcţie soţului său.

Într-un comunicat difuzat vineri dimineaţa de media de stat, armata precizează că va continua discuţiile cu preşedintele Mugabe privind „următoarea etapă”.