DISTRIBUIȚI
Reuters

Liderul opoziţiei din Zimbabwe Nelson Chamisa, candidatul ei înfrânt în alegerile prezidenţiale, a respins vineri drept ”frauduloasă” victoria şefului în exerciţiu al statului Emmerson Mnangagwa în primele alegeri de după îndepărtarea în noiembrie a lui Robert Mugabe, aflat 37 de ani de putere, relatează AFP, potrivit news.ro .

Potrivit unor rezultate anunţate în noaptea de joi spre vineri de Comisia Electorală (ZEC), Emmerson Mnangagwa a obţinut, cu un scor strâns, victoria în primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu 50,8% din voturile exprimate, şi l-a înfrânt pe Nelson Chamisa (44,3%) într-o atmosferă tensionată.


Citește și : Compania chineză Unipec suspendă importurile de petrol din SUA

Cel puţin şase persoane au fost ucise la Harare, miercuri, în reprimarea unei manifestaţii a opoziţiei.

”Alegerile au fost frauduloase, ilegale, ilegitime (…). Noi am câştigat aceste alegeri. Suntem pregătiţi să formăm un Guvern”, a lansat el vineri, acuzându-l pe Emmerson Mnangagwa că a ”trucat” scrutinul.

”Vom folosi toate mijloacele” paşnice în vederea contestării alegerilor, a adăugat el, cerând ajutorul comunităţii internaţionale.

Partidul său, Mişcarea pentru Schimbare Democratică (MDC) a anunţat că va sesiza justiţia.

După anunţarea alegerii sale, Emmerson Mnangagwa, în vârstă de 75 de ani, a salutat ”un nou start” şi a îndemnat la unitate în ”construirea unui nou Zimbabwe pentru toţi”.

Fosta mână dreaptă a lui Robert Mugabe şi-a confirmat la urne acapararea ţării, după ce a ajuns la putere în noiembrie, în urma unei lovituri în forţă a armatei, care a pus capăt celor 37 de ani la putere ai tovarăşului ”Bob”.

Emmerson Mnangagwa va putea să conteze pe o majoritate absolută în Adunarea Naţională. Zanu-PF, formaţiunea aflată la putere din 1980, a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile legislative organizate luni, în acelaşi timp cele prezidenţiale, obţinând 144 din cele 210 de mandate.

Puternicul vecin sud-african, unde trăiesc cel puţin un milion de zimbabwieni ce au fugit de criza economică din ţara lor, a salutat victoria lui Emmerson Mnangagwa, în numele său şi al Comunităţii Dezvoltării Africii Australe (SADC).

Într-un comunicat, şeful statului sud-african „Cyril Ramaphosa l-a felicitat pe Mnangagwa pentru alegerea sa (…) şi îndeamnă toţi liderii politici şi poporul din Zimbabwe să accepte rezultatul”.

Potrivit cabinetului de experţi EXX Africa, „în pofida violenţelor şi acuzaţiilor de nereguli la vot, preşedintele Mnangagwa şi partidul şi-au asigurat un mandat care va avea o recunoaştere internaţională”.

EXX Africa insistă asupra dispozitivului de securitate desfăşurat la Harare şi apreciază că această mişcare de contestare se va stinge, chiar dacă ”opoziţia va încerca să rămână pe scenă, organizând manifestaţii”.

”NOU ZIMBABWE”

Locuitorii capitalei s-au dus vineri la serviciu, circulaţia era din nou densă, iar magazinele s-au deschis, după ce în ajun centrul oraşului a fost pustiu, din cauza presiunii exercitate de militari ce au patrulat pe jos.

Noaptea de joi spre vineri a fost liniştită, fără manifestaţii şi sărbătoriri. Un camion al armatei şi un tun cu apă erau staţionate vineri în faţa sediului MDC. Guvernul a ameninţat miercuri că nu va ”tolera” vreo contestare.

Citește și : Siria: YPG recrutează copii din taberele de persoane strămutate (HRW)

”Este un nou Zimbabwe, suntem fericiţi”, a declarat un informatician, Tendai Mugadi, în vârstă de 32 de ani. ”Slaba majoritate (obţinută de Mnangagwa) arată pur şi simplu că au fost alegeri libere şi corecte”, a adăugat el.

”Campania electorală a fost liberă şi corectă, însă rezultatul nu este deloc mulţumitor”, a apreciat Stephen Nyangani.

”Poţi să truchezi alegerile, dar nu economia (…). Vom vedea cum se termină asta”, a declarat Doubt Bhunu, în vârstă de 40 de ani.

De la independenţa sa, în 1980, Zimbabwe a avut doar doi preşedinţi, amândoi din Zanu-PF, şi anume Robert Mugabe, care a condus ţara cu o mână de fier, şi Emmerson Mnangagwa, ajuns la putere în urma unei lovituri în forţă a armatei.

Nelson Chamisa a mizat pe vârsta sa, 40 de ani, şi pe voinţa de schimbare a unei părţi a zimbabwienilor, care doresc sânge nou la preşedinţie.

Preşedintele Mnangagwa, atent să se distanşeze de predecesorul său, a promis alegeri libere, paşnice şi transparente, în speranţa de a atrage noi investitori occidentali în ţara sa, aflată pe marginea falimentului.

Zimbabwienii au participat luni liniştiţi şi în masă în aceste algeri istorice, care urmau să marcheze o cotitură în istoria ţării, în care scrutinele au fost pătate cu regularitate de fraudă şi violenţe.

Însă intervenţia miercuri – cu gloanţe reale – a armatei contra manifestanţilor opoziţiei a spulberat aceste speranţe.

Human Rights Watch (HRW), care a cerut o anchetă ”rapidă şi credibilă” cu privire la aceste violenţe, a acuzat forţele de ordine că s-au arătat ”la fel de violente” ca în trecut.