DISTRIBUIȚI
REUTERS/Florian Goga

Echipele de intervenţie, ajutate de câini dresaţi pentru căutare-salvare, drone şi utilaje grele, au descoperit miercuri alte trei trupuri neînsufleţite printre rămăşiţele clădirilor prăbuşite în timpul cutremurului puternic produs marţi dimineaţă, informează Reuters, potrivit agerpres. Bilanţul provizoriu în urma acestui seism, cel mai violent înregistrat în ultimele decenii în această ţară, a ajuns astfel la 25 de morţi.

În oraşul Thumane, situat în apropiere de epicentrul seismului de marţi, o femeie stă în faţa unei clădiri prăbuşite şi strigă spre salvatori să îi găsească nepoata. La scurt timp, echipele de intervenţie au recuperat două cadavre. Potrivit poliţiei, miercuri, înainte de răsărit, a fost găsită o altă victimă.

Alţi locuitori au dormit pe străzi, în corturi, de teama replicilor. Unul dintre aceştia, Adrian Muci, a declarat că şase dintre rudele sale au murit în două clădiri prăbuşite, iar casa sa a fost la un pas de a se nărui. ”Mai am verişori şi rude, dar nu ştiu unde sunt, dacă sunt morţi sau nu”, a declarat el pentru Reuters. ”Nu voi mai putea niciodată să trăiesc în casa mea”, a adăugat el.

Cutremurul principal, cu magnitudinea 6,4, produs marţi, la ora locală 3:54 (2:54 GMT), a avut epicentrul la 30 kilometri vest de Tirana şi a fost resimţit în regiunea Balcanică şi în regiunea Puglia din sudul Italiei. Mai multe clădiri s-au prăbuşit prinzând victimele sub munţi de dărâmături.

Un al doilea seism, cu magnitudinea 5,5, s-a produs în aceeaşi regiune la câteva ore, notează agenţia DPA. Un alt seism, cu magnitudinea 5,4 a avut loc ulterior în sud-vestul Bosniei şi Herţegovina. Două persoane au fost rănite în Mostar. Până după-amiaza zona nu s-a liniştit, cutremurul violent fiind urmat de peste 250 de replici, potrivit Ministerului Apărării din Albania.

Miercuri este zi de doliu în Albania după seismul puternic produs marţi. Între timp, echipe internaţionale de salvatori caută în continuare supravieţuitori printre rămăşiţele clădirilor prăbuşite, potrivit AFP.

„Am pierdut vieţi, am şi salvat multe vieţi”, a declarat presei marţi seara premierul Edi Rama, care a vizitat persoane rănite spitalizate în Tirana. „Din păcate, bilanţul pierderilor nu este definitiv”, a precizat el înainte de a anunţa zi de doliu naţional miercuri.

Majoritatea trupurilor neînsufleţite au fost recuperate dintre rămăşiţele clădirilor prăbuşite în oraşul turistic Durres, dar şi în Thumane, la nord de capitala Tirana.

Patruzeci şi cinci de persoane au fost salvate, conform unui bilanţ anunţat marţi seară.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, aproximativ 600 de persoane au fost rănite uşor şi au fost tratate în mai multe spitale.

Autorităţile au mobilizat aproximativ 300 de soldaţi şi circa 1.900 de poliţişti. Ajutorul a venit şi din mai multe ţări europene, fiind trimise echipe din Italia, Grecia, Franţa şi România.

Un seismolog albanez, Rrapo Ormeni, a declarat că este vorba despre cel mai puternic seism produs în regiunea Durres după anul 1926.

La solicitarea autorităţilor albaneze, Uniunea European a activat marţi Mecanismul de Protecţie Civilă Europeană, potrivit agenţiei albaneze ATA.

Totodată, a fost activat sistemul Copernicus pentru obţinerea de imagini satelitare ale zonelor afectate, iar Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al Uniunii Europene este în legătură cu autorităţile albaneze şi continuă să monitorizeze situaţia, potrivit ATA.

În regiunea balcanică există o activitate seismică puternică şi frecventă din cauza mişcărilor plăcilor tectonice africană şi eurasiatică, precum şi celor ale microplăcii Mării Adriatice. În 1963, un cutremur a ucis o mie de oameni în Skopje, aminteşte AFP.

Un cutremur cu magnitudinea 5,6, care a avut loc la aproximativ 60 de kilometri nord-vest de Tirana la sfârşitul lunii septembrie, a rănit zeci de oameni şi a produs pagube la circa 500 de locuinţe, unele dintre ele fiind distruse.

Miercuri este zi de doliu în Albania după ce un seism puternic produs marţi, cel mai violent din ultimele decenii, a lăsat în urmă peste 20 de morţi şi sute de răniţi, informează AFP. Între timp, echipe internaţionale de salvatori caută în continuare supravieţuitori printre rămăşiţele clădirilor prăbuşite, informează AFP, potrivit agerpres.

În urma cutremurului de magnitudinea 6,4 care a avut loc marţi, la ora locală 3:54 (2:54 GMT) mai multe clădiri s-au prăbuşit prinzând victimele sub munţi de dărâmături. Epicentrul seismului a fost localizat în Marea Adriatică, la 34 de kilometri nord-vest de Tirana, la o adâncime de 10 kilometri, potrivit Centrului seismologic euro-mediteraneean.

Citește și : Un avion a pătruns neautorizat în spaţiul aerian protejat la Washington. Accesul la Casa Albă şi la Capitoliu, RESTRICȚIONAT

„Am pierdut vieţi, am şi salvat multe vieţi”, a declarat presei marţi seara premierul Edi Rama, care a vizitat persoane rănite spitalizate în Tirana. „Din păcate, bilanţul pierderilor nu este definitiv”, a precizat el înainte de a anunţa zi de doliu naţional miercuri.

Echipele de salvatori s-au mobilizat toată ziua de marţi, soldaţi, poliţişti şi personal din cadrul Protecţiei Civile căutând printre ruinele clădirilor prăbuşite în oraşele cele mai afectate, situate în apropiere de epicentru, pe coasta Mării Adriatice.

Maratonul căutărilor a continuat în întuneric, la lumina lanternelor frontale, pentru găsirea supravieţuitorilor.

Potrivit unui bilanţ anunţat marţi seara de Ministerul Apărării, 22 de persoane au pierit în urma seismului violent, majoritatea în oraşul turistic Durres, dar şi în Thumane, la nord de capitala Tirana. Patruzeci şi cinci de persoane au fost salvate, conform aceluiaşi bilanţ.

Majoritatea trupurilor neînsufleţite au fost recuperate dintre rămăşiţele clădirilor prăbuşite în aceste două localităţi.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, aproximativ 600 de persoane au fost rănite uşor şi au fost tratate în mai multe spitale.

Autorităţile au mobilizat aproximativ 300 de soldaţi şi circa 1.900 de poliţişti. Ajutorul a venit şi din mai multe ţări europene, fiind trimise echipe din Italia, Grecia, Franţa şi România.

Un seismolog albanez, Rrapo Ormeni, a declarat că este vorba despre cel mai puternic seism produs în regiunea Durres după anul 1926.

Seismul principal a fost resimţit în Balcani, în special în Sarajevo din Bosnia şi Herţegovina, la aproximativ 400 kilometri distanţă, în Novi Sad din Serbia, la aproximativ 700 kilometri distanţă, dar şi în unele regiuni din Italia.

Un al doilea seism, cu magnitudinea 5,5, s-a produs în aceeaşi regiune la câteva ore, notează agenţia DPA. Un alt seism, cu magnitudinea 5,4 a avut loc ulterior în sud-vestul Bosniei şi Herţegovina. Două persoane au fost rănite în Mostar. Până după-amiaza zona nu s-a liniştit, cutremurul violent fiind urmat de peste 250 de replici, potrivit Ministerului Apărării din Albania.

La solicitarea autorităţilor albaneze, Uniunea Europeană a activat marţi Mecanismul de Protecţie Civilă Europeană, potrivit agenţiei albaneze ATA.

Citeşte şi: Cel mai căutat traficant de droguri din Rio de Janeiro, ucis în cadrul unei operaţiuni a poliţiei