DISTRIBUIȚI
Digi24

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că nu va negocia cu Rusia atât timp cât Vladimir Putin se află la putere, la scurt timp după ce liderul rus a cerut Ucrainei să depună armele, relatează France Presse, potrivit agerpres

„Ucraina nu va negocia cu Rusia atât timp cât Putin este preşedintele Federaţiei Ruse. Vom negocia cu noul preşedinte” al Rusiei, a declarat Volodimir Zelenski într-o înregistrare video postată pe reţelele de socializare, la scurt timp după ce Kremlinul a oficializat anexarea a patru teritorii ucrainene.


Citește și : ALERTĂ la Bruxelles! Un plic cu pudră albă a fost găsit la sediul Comisiei Europene

Anterior, în cadrul unei ceremonii la Kremlin, Putin a oficializat anexarea a patru regiuni ale Ucrainei -Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie – pe care armata rusă le controlează parţial şi în timp ce se confruntă cu o contraofensivă ucraineană.

„Facem apel regimului de la Kiev să înceteze imediat tirurile, toate ostilităţile şi să revină la masa negocierilor”, a declarat Putin, care a lansat asaltul asupra Ucrainei la 24 februarie.

Pentru a-şi justifica ofensiva, preşedintele rus a afirmat în mai multe rânduri că trebuie să salveze populaţia rusofonă de un presupus „genocid” şi să împiedice NATO să transforme Ucraina într-un cap de pod pentru a ataca Rusia.

Confruntat cu eşecurile armatei sale la începutul lunii septembrie, Putin a ordonat mobilizarea a sute de mii de rezervişti civili, notează AFP.

Citește și : Turcia vrea să trimită mai multe arme Ciprului de Nord