DISTRIBUIȚI
Ukraine's President Volodymyr Zelenskiy speaks during a joint news conference with International Atomic Energy Agency (IAEA) Director General Rafael Grossi (not pictured), as Russia's attack on Ukraine continues, in Kyiv, Ukraine April 26, 2022. REUTERS/Valentyn Ogirenko

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a transmis ucrainenilor că ţara lor a câştigat statutul de candidat la aderarea la UE şi că acest statut nu a căzut din cer, spunându-le să fie mândri de asta. ”Să nu ne fie ruşine să vorbim despre realizările noastre! Să nu fim o naţiune cu memorie scurtă şi complex de inferioritate!”, a fost îndemnul său, scrie news.ro

”Există discuţii la televizor, la radio, pe internet despre ce înseamnă, ce condiţii trebuie să îndeplinească Ucraina, cât de greu va fi de îndeplinit şi câţi ani va dura…Şi vreau să spun următoarele în această zi. Să ne bucurăm măcar puţin. Într-un mod liniştit, modest, în tăcere, dar bucuraţi-vă. Pentru noi înşine, pentru ţara noastră dragă. Să simţim momentul şi gustul acestui moment. Imaginaţi-vă cucerirea Everestului! Ai ajuns la penultimul punct. Nu te-ai uitat în jur, nici măcar nu ai respirat şi nu ai vorbit despre drumul mai departe, spre vârf. Cât de dificilă va fi depăşirea ultimilor 1848 de metri. Brusc am uitat şi ne-am minimalizat propriul succes. Poate ar trebui mai întâi să ne amintim că am parcurs deja 7.000 de metri?! Să nu ne fie ruşine să vorbim despre realizările noastre! Să nu fim o naţiune cu memorie scurtă şi complex de inferioritate! Noi spunem: Ucrainei i s-a acordat statutul de candidat la UE. Să spunem: Ucraina a câştigat statutul de candidat la UE. A căzut din cer? Nu am îndurat şi nu am făcut multe?”, a afirmat preşedintele Ucrainei.


Citește și : Există dovezi de transmitere locală a variolei maimuței (CDC)

”Să vorbim măcar o clipă nu despre ce ne aşteaptă, ci despre ce am reuşit să facem. Pentru că, uitând de asta, subestimăm semnificaţia acestui pas”, a continuat el.

Volodimir Zelenski a amintit că au fost momente în care ucrainenii nu puteau lua bilete seara pentru a zbura în Europa dimineaţa.

”Am stat la coadă. Documente, vize, etc. Vă amintiţi? Un teanc de hârtii pe care le-am purtat la dosar, care au fost solicitate de toate agenţiile guvernamentale cu funcţionari care nu au raportat şi nu au depus declaraţii electronice. Funcţionari de rang înalt, pentru controlul cărora nu exista nici un organism special, nici o instanţă specială. Deputaţi cu imunitate. Preşedinte care nu a putut fi pus sub acuzare. Teren care nu putea fi cumpărat. Sună sălbatic? Pare că nici nu a fost la noi, nu-i aşa? A fost. Şi nu cu mult timp în urmă. Dar am schimbat totul”, a declarat Zelenski.

El a amintit progresele realizate: privatizarea, reforma funciară, descentralizarea, tribunalul Anticorupţie, centre de servicii administrative, servicii publice online, ”deoligarhizarea”.

”S-au făcut multe. Exact, s-au făcut! Să nu uităm asta. Să fim mândri de noi înşine. Să ne repectăm pe noi înşine. Şi i-am respins pe ruşi. Şi vom câştiga. Pentru că atunci când ne respectăm pe noi înşine, vom fi respectaţi de ceilalţi”, a conchis liderul de la Kiev.

Citește și : Ministrul spaniol al Apărării avertizează că Rusia ar putea să lanseze atacuri cibernetice în timpul summitului NATO