DISTRIBUIȚI

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că forţele ruse au „distrus complet” regiunea industrială din Donbas, în estul Ucrainei, acuzând Moscova de bombardamente fără sens pe măsură ce îşi intensifică ofensiva în est, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Volodimir Zelenski consideră că forţele ruse încearcă să ucidă cât mai mulţi ucraineni şi să provoace cât mai multe daune posibil, reiterându-şi acuzaţiile potrivit cărora Rusia comite un „genocid” în Ucraina.


Citeşte şi: Medvedev critică sancţiunile NEBUNEŞTI dictate de Occident împotriva Rusiei – Black News

Forţele ucrainene, a indicat el, continuă să elibereze regiunea Harkov, la est de Kiev, în timp ce Rusia încearcă să pună mai multă presiune pe Donbas, în partea de sud-est a Ucrainei.

„Acolo este infernul şi nu este o exagerare”, a remarcat preşedintele ucrainean într-o alocuţiune video difuzată târziu joi seara, adăugând că 12 persoane au fost ucise în cursul unui „bombardament brutal şi absolut fără sens” joi la Severodoneţk.

Citește și: Canada INTERZICE tehnologia 5G a chinezilor de la Huawei şi ZTE – Black News

„Atacuri aeriene au loc constant asupra regiunii Odesa, asupra oraşelor din centrul Ucrainei. Donbasul este complet distrus”, a subliniat Zelenski.

„Aceasta este o tentativă deliberată şi criminală de a ucide cât mai mulţi ucraineni posibil, de a distruge cât mai multe imobile, infrastructură socială şi întreprinderi”, a mai spus preşedintele ucrainean, în contextul invaziei declanşate de Rusia împotriva ţării sale la 24 februarie.