DISTRIBUIȚI
Adevarul

Ucraina va face tot posibilul ‘pentru a-i recupera din captivitatea rusă pe toţi apărătorii ucraineni care în prezent se află acolo’, a transmis preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un mesaj video difuzat în noaptea de miercuri spre joi, potrivit EFE, care citează agenţii de presă locale, potrivit agerpres

‘Circa 144 de soldaţi ucraineni s-au întors acasă din captivitatea rusă – 59 de soldaţi ai Gărzii Naţionale, 30 din marină, 28 din armată, 17 grăniceri, nouă combatanţi ai apărării teritoriale şi unul din poliţie’, a detaliat Zelenski.


Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

‘Cel mai în vârstă dintre cei eliberaţi are 65 de ani, cel mai tânăr 19. În special, 95 de apărători de la Azovstal se întorc acasă’, a spus preşedintele ucrainean, comentând cu privire la schimbul de prizonieri pe care guvernul său l-a făcut miercuri cu Kremlinul.

Apărătorii de la Azovstal sunt un grup de combatanţi aparţinând regimentului ultranaţionalist Azov şi care s-au alăturat trupelor ucrainene pentru a apăra oraşul-port Mariupol, controlat în prezent de ruşi.

Aceşti soldaţi s-au aflat sub asediu o lungă perioadă de timp împreună cu mai multe sute de civili în catacombele combinatului siderurgic Azovstal, dintre care mulţi au fost luaţi prizonieri de către ruşi.

În mesajul său, Zelenski a mulţumit Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) şi tuturor celor care au lucrat la realizarea acestui schimb de prizonieri.

‘Vom face tot posibilul pentru a-i aduce acasă pe toţi bărbaţii şi femeile ucrainene’, a reiterat preşedintele Zelenski, care nu a menţionat numărul prizonierilor ruşi daţi la schimb Moscovei.

De la începerea invaziei ruse în Ucraina la 24 februarie, cele două ţări au efectuat mai multe schimburi de prizonieri.

În acelaşi timp, Tatiana Harko, sora unuia dintre comandanţii apărătorilor de la Azovstal aflat în captivitatea rusă – comandantul Brigăzii a 36-a de infanterie marină, Serghei Volînski, alias Volîna, – a vorbit despre starea apărătorilor ucraineni care s-au întors acasă pe 29 iunie. 99% dintre soldaţii care au fost eliberaţi din captivitate şi-au pierdut membrele, a afirmat aceasta, potrivit Unian.

Soldaţii eliberaţi sunt într-o stare groaznică, dar, cu toate acestea, ei sunt fericiţi că au reuşit să se întoarcă acasă din captivitatea rusă, a declara ea într-un interviu pentru Suspilne.media.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

Unii dintre combatanţii de la Azovstal nu au aud şi nu văd, a adăugat ea, subliniind că toţi cei eliberaţi au nevoie de asistenţă medicală.

Serghei Volînski nu se numără printre cei eliberaţi miercuri, a indicat sora sa, care a spus că de când a fost luat prizonieri de ruşi în luna mai familia nu mai ştie nimic de el.