DISTRIBUIȚI
Capital

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că nu vede motive pentru a suspenda vaccinarea populaţiei cu vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, cum au făcut mai multe ţări europene, şi a denunţat un ”atac informaţional” împotriva acestui vaccin, scrie agenţia EFE , potrivit agerpres

”Nu există dovezi că au existat în lume decese legate de acest vaccin, conform declaraţiei oficiale a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii”, a semnalat Zelenski în timpul unei conferinţe de presă comune, la Kiev, cu omologul său lituanian Gitanas Nauseda.


Citește și : OSCE constată o îmbunătăţire a situaţiei din Donbas

Preşedintele ucrainean a insistat de asemenea că în ţara sa nu s-au înregistrat decese în rândul celor circa 90.000 de persoane care au primit până în prezent prima doză de vaccin AstraZeneca.

”Eu însumi m-am vaccinat cu acest vaccin şi sunt aici în faţa voastră şi mă simt bine”, a mai spus Zelenski. El s-a vaccinat pe 2 martie, momentul fiind transmis în direct la televiziune pentru a creşte încrederea cetăţenilor în campania de vaccinare iniţiată pe 24 februarie în Ucraina, ţară unde scepticismul şi dezinformarea încetinesc procesul de imunizare a populaţiei.

Preşedintele ucrainean a mai susţinut că există un ”atac informaţional” împotriva vaccinului AstraZeneca, fiind vaccinul ”cel mai disponibil”, dar nu a spus cine crede că ar putea fi în spatele acestuia.

Citește și : Cehia vrea să cumpere vaccinul ‘ARUNCAT la gunoi’ de alte ţări

Pe de altă parte, el a criticat Uniunea Europeană pentru lipsa unui ”sprijin substanţial” faţă de Ucraina în furnizarea de vaccinuri, în pofida promisiunilor făcute la nivel înalt, şi a anunţat sosirea unui transport de vaccinuri chinezeşti la sfârşitul lunii martie.

Între timp, Ucraina, ţară cu circa 40 de milioane de locuitori, înregistrează din nou o creştere a numărului cazurilor de COVID-19, cu 15.053 de îmbolnăviri raportate joi, cel mai mare număr de noi cazuri zilnice de la începutul anului. Prin urmare, un nou lockdown va intra în vigoare sâmbătă în capitala Kiev.