DISTRIBUIȚI

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat duminică seara că în oraşul Izium, eliberat recent de sub ocupaţia rusă, au fost găsite încă două gropi comune, unde se află rămăşiţele a sute de oameni, informează Reuters, potrivit agerpres.

Într-un interviu difuzat de CBS, liderul de la Kiev a cerut intensificarea presiunii asupra Rusiei, prin sancţiuni, după ce contraofensiva ucraineană din nord-est a respins luna aceasta forţele ruse de pe o parte din teritoriile ocupate. „Aceste sancţiuni vor avea un impact politic, precum şi un impact financiar”, a susţinut el.


Citeşte şi: Fiona a ucis doi oameni în Canada; Florida şi Cuba se pregătesc deja pentru o altă furtună puternică – Black News

Autorităţile de la Moscova nu au comentat imediat afirmaţia lui Zelenski, însă de obicei neagă comiterea atrocităţilor de care sunt acuzate după invadarea Ucrainei.

Prima groapă comună a fost găsită luna aceasta la Izium într-o zonă împădurită de lângă un cimitir. Autorităţile ucrainene care anchetează cauzele deceselor celor îngropaţi acolo au exhumat deja 436 de cadavre, dintre care majoritatea prezentau urme de violenţă. Conform datelor preliminare, 30 din cei ucişi fuseseră torturaţi.

Citeşte şi: Politicieni de dreapta salută victoria Giorgiei Meloni în alegerile din Italia – Black News

Într-o altă groapă comună au fost găsite rămăşiţele pământeşti a 17 soldaţi.