DISTRIBUIȚI

Zeci de mii de susţinători ai liderului extremei-stângi franceze, Jean-Luc Melenchon, s-au adunat sâmbătă după-amiază în piaţa Bastille, pentru a protesta faţă de reformele controversate ale preşedintelui Emmanuel Macron, care are de gând să reformeze piaţa muncii şi să schimbe relaţiile dintre angajatorii şi angajaţii din Franţa, transmite Reuters.

Anterior, sindicaliştii s-au declarat nemulţumiţi de reformele economice propuse de preşedintele de centru-stânga, care vrea să uşureze angajarea şi concedierea muncitorilor de către companiile ce activează în Franţa. Însă, protestele sindicaliştilor au pierdut mult din anvergură, în vreme ce susţinătorii extremei-stângi de la France Insoumise speră la o demonstraţie de forţă pe străzile Parisului.


De asemenea, mulţi îşi amintesc de mitingul de campanie din luna martie a lui Jean-Luc Melenchon, care a strâns 130.000 de persoane în capitala Franţei.

”Există aceeaşi veselie, acelaşi entuziasm ca în timpul campaniei prezidenţiale. Este deja un câştig dacă am început aşa”, a declarat Chantal Quillot, o pensionară de 64 de ani care a venit la protest cu un autobuz din localitatea Agen, situată în apropiere de Toulouse.

Macron s-a prezentat în timpul campaniei electorale drept singura alegere care poate să construiască un pod al cooperării între stânga şi dreapta din Franţa. Însă, extrema-stânga a lui Melenchon şi-a exprimat prin proteste violente opoziţia faţă de alegerea dintre doi candidaţi precum Le Pen şi Macron.

După alegere, preşedintele francez a reuşit să-i alieneze mai ales pe stângişti, după ce a promis că nu va tolera chiulangii sau cei care nu sunt determinaţi să muncească în Franţa.

Unii dintre protestatari au ridicat bannere cu mesaje precum ”Macron – preşedintele bogaţilor”, în vreme ce alţii au scandat ”Rezistaţi! Rezistaţi!”.

Reprezentanţii France Insoumise au recunoscut că aproximativ 150 de autobuze ale formaţiunii au adus protestatari din toată ţara la Paris.

”Există foarte multă furie. Nu cred că sunt conştienţi de asta. Sunt rupţi de realitate. Mă opun politicii ultraliberale a lui Macron”, a explicat Brigitte Gerard, o profesoară de 59 de ani din localitatea Rennes.

Mai multe sondaje de opinie îl arată pe Melenchon drept cel mai puternic oponent politic al lui Emmanuel Macron şi a centriştilor de la Republique En Marche.

În mod ironic, popularitatea lui Melenchon ar putea să fie un lucru bun pentru actualul preşedinte, întrucât liderul extremei-stângi nu este văzut drept o alternativă credibilă, ci mai degrabă drept un canal pentru protestele din Franţa.