DISTRIBUIȚI
Firstpost

În jur de 50 de tătari din Crimeea au fost reţinuţi joi în faţa Curţii supreme din Moscova, unde voiau să protesteze împotriva încarcerării unor membri ai acestei comunităţi musulmane care trăieşte în peninsula anexată în 2014 de către Rusia, relatează AFP, potrivit agerpres.

Militanta Aleksandra Krilenkova a declarat pentru AFP că poliţia a arestat 55 de persoane în faţa clădirii, acuzându-le că au participat la o manifestaţie neautorizată.


Citește și : Johannes Hahn are mari şanse să-şi păstreze postul-cheie din Comisia Europeană

ONG-ul OVD-Info, specializat în monitorizarea arestărilor, a informat despre producerea a 44 de arestări.

Cu o zi în urmă mai mulţi tătari din Crimeea au fost arestaţi de forţele de ordine în cursul unei manifestaţii în Piaţa Roşie pentru a denunţa „represiunea” ale cărei victime se declară.

Curtea supremă a examinat joi apelul a patru tătari din Crimeea împotriva condamnării lor pentru apartenenţă la mişcarea islamistă radicală Hizb ut-Tahrir. Condamnaţi în 2018 la pedepse care merg de la nouă până la 17 ani de închisoare, pedepsele lor au fost reduse cu trei luni în apel.

Citește și : Serviciile de informaţii germane sunt îngrijorate! Mişcarea Identitară câştigă teren

Tătarii din Crimeea, o comunitate musulmană care în majoritate s-a opus anexării Crimeii de către Moscova în 2014, se confruntă de atunci cu o puternică presiune din partea autorităţilor ruse.

Justiţia rusă a interzis şi calificat drept „organizaţie teroristă” adunarea lor, Medjlis, şi a închis canalul de televiziune al acestei minorităţi.

Fostul preşedinte al Medjlis şi lider istoric al tătarilor din Crimeea Mustafa Djemilev a primit, în aprilie 2014, interdicţie de intrare în peninsulă. El s-a exilat apoi în Ucraina, unde a devenit deputat.