DISTRIBUIȚI
Reuters

Zeci de refugiaţi sirieni stabiliţi în Liban s-au întors luni în Siria, în cadrul unei noi plecări coordonate de autorităţile de la Beirut şi Damasc, a anunţat Siguranţa Generală Libaneză, care gestionează acest dosar spinos, informează AFP, potrivit agerpres.

În Liban se fac auzite apeluri tot mai insistente în favoarea reîntoarcerii refugiaţilor în ţara lor, după ce regimul de la Damasc a înregistrat mai multe victorii în faţa insurgenţilor şi jihadiştilor, reimpunându-şi controlul asupra unor vaste regiuni. Mai multe întoarceri organizate au avut loc în ultimele luni între cele două ţări vecine.


Citește și : Erdogan: SUA că încearcă să lovească Turcia ”în spate”

Într-un comunicat, Siguranţa Generală Libaneză a subliniat că este vorba de un nou val de „întoarceri benevole” ce a vizat 137 de sirieni.

De partea siriană, agenţia oficială Sana a confirmat primele sosiri, precizând că refugiaţii ar urma să ajungă lângă Damasc la termenul stabilit.

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi mai multe ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului atenţionează în mod regulat împotriva plecărilor forţate, spre o ţară încă sfâşiată de un război în care au murit mai mult de 350.000 de oameni.

De la începutul lui aprilie, peste 2.000 de sirieni s-au întors în ţara lor prin intermediul acestor plecări organizate, potrivit AFP. În total, potrivit UNHCR, 13.000 de refugiaţi s-au întors în Siria în timpul primelor şase luni ale lui 2018.

Libanul găzduieşte pe teritoriul său 1,5 milioane de refugiaţi – aproape o treime din populaţia sa – dintre care mai puţin de un milion sunt înregistraţi de UNHCR.

Citește și : Turcia : Autoritățile au luat în vizor comentariile provocatoare aduse lirei turceşti pe reţelele de socializare

Luna trecută, Moscova, care susţine militar Damascul în războiul din Siria, a îndemnat comunitatea internaţională să ajute la întoarcerea refugiaţilor.

În acest context, Beirutul a anunţat la 6 august înfiinţarea de centre însărcinate cu înregistarea de cereri ale sirienilor care doresc să se întoarcă la ei. Damascul a anunţat la rândul său crearea unui comitet însărcinat cu organizarea reîntoarcerii a milioane de refugiaţi.