DISTRIBUIȚI
Reuters

Zeci de rachete au fost lansate, marți, din Fâșia Gaza spre sudul Israelului, după ce forțele israeliene au ucis un lider al organizației militante Jihadul Islamic în Palestina, relatează postul BBC News, potrivit mediafax.

Cel puțin 17 israelieni au fost răniți în urma atacurilor cu rachetă efectuate de militanții palestinieni, potrivit unui centru medical din orașul Așkelon.


Citește și : Iranul acuză statele europene de ipocrizie în privinţa programului său nuclear

O fetiță în vârstă de 8 ani este în stare gravă după ce a căzut în timp ce fugea spre un adăpost anti-bombardament în orașul Holon, la sud de Tel Aviv, au comunicat medicii israelieni.

Unele rachete lansate din Fâșia Gaza au fost interceptate de sistemul antiaerian Iron Dome.

În replică la aceste atacuri, forțele armate israeliene au bombardat zone din Fâșia Gaza, lovind un centru de antrenament și tuneluri subterane pentru fabricarea și depozitarea de muniție.

Ministerul Sănătății din Fâșia Gaza a transmis că doi palestinieni au murit în urma bombardamentelor israeliene.

Baha Abu al-Atta, un comandant al organizației teroriste Jihadul Islamic în Palestina, a fost ucis marți dimineața în cursul unui raid aerian al forțelor armate israeliene în Fâșia Gaza.

Citește și : Peter Szijjarto: Respectul pentru istorie nu este revizionism

Potrivit unui comunicat al Armatei israeliene, premierul Benjamin Netanyahu a autorizat operațiunea împotriva lui Al-Atta, acuzat că ar fi fost în spatele mai multor atacuri cu drone și mitraliere la granița cu Israelul. El a fost acuzat și că ar fi plănuit noi atacuri de acest tip.

Gruparea Jihadul Islamic în Palestina a confirmat moartea lui Al-Atta prin intermediul unui comunicat, în care a adăugat că membrii organizației se vor răzbuna pe forțele israeliene pentru moartea acestuia.