DISTRIBUIȚI
twitter

Cel puţin 31 oameni şi-au pierdut viaţa marţi într-o busculadă produsă în timpul pelerinajului şiit în oraşul sfânt Kerbala, la sud de Bagdad, a indicat Ministerul irakian al Sănătăţii, relatează AFP, potrivit agerpres.

Alte 100 de persoane au fost rănite, dar bilanţul ar putea creşte. Zece dintre răniţi sunt în stare critică, a adăugat ministerul.


Citește și : Ursula von der Leyen: Brexit-ul reprezintă ‘începutul viitoarei noastre relaţii’ cu Marea Britanie

Este pentru prima dată când pelerinajul de Ashura, una din cele mai importante zile sfinte din calendarul şiit, este marcat de o astfel de tragedie la Kerbala, deşi acest pelerinaj a fost în trecut ţinta unor atacuri ale extremiştilor suniţi.

 

În 2013, o serie de atentate de Ashura s-au soldat cu moartea a aproape 40 de credincioşi şiiţi în diverse oraşe din Irak. În 2005, aproape 1000 de pelerini şiiţi veniţi la mausoleul imamului Mussa Kazim din Bagdad şi-au găsit moartea într-o altă busculadă generată pe un pod peste fluviul Tigru de un zvon privind prezenţa unui kamikaze în mulţime.

Citește și : Manfred Weber cere guvernului român să renunţe la nominalizarea lui Paşcu pe postul de comisar european interimar

Procesiunile de Ashura, a zecea zi de Muharram, prima lună din calendarul islamic, sunt de regulă prilejul unor scene dramatice cum ar fi pelerini care se autoflagelează pentru a comemora martiriul imamului Hussein, asasinat în 680 de trupele califului Yazid în bătălia de la Kerbala.

Anul acesta – la aproape doi ani de când Irakul a declarat victoria asupra jihadiştilor din Statul Islamic – sute de mii de şiiţi din întreaga lume, dar mai ales din Iranul învecinat, s-au adunat la Kerbala de Ashura. Procesiuni similare au loc la Bagdad, la Basra sau la Najaf, în sud.