DISTRIBUIȚI
Reuters

Cele câteva zeci de militari ucraineni care erau formaţi de la începutul lui ianuarie în SUA pentru menţinerea şi întreţinerea sistemului de apărare american Patriot şi-au încheiat instruirea şi au revenit în Europa, a anunţat joi Pentagonul, informează AFP, potrivit agerpres.

Executivul american anunţase la sfârşitul lui 2022 că SUA vor livra acest sistem perfecţionat de rachete sol-aer Kievului, care îl cerea de multă vreme pentru a putea contracara atacurile Rusiei.


Citeşte şi: Democrația încă mai rezistă în Israel – Black News

„Săptămâna aceasta, 65 de soldaţi ai apărării antiariene ucrainene şi-au încheiat formarea pentru Patriot la Fort Sill, în Oklahoma, şi se întorc acum în Europa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării american, generalul Pat Ryder.

Ei vor beneficia de sisteme Patriot date Ucrainei de către SUA, Germania şi Ţările de Jos, a adăugat Ryder.

Citeşte şi: Până și aliații lui Putin se întorc împotriva lui – Black News

Peste 7.000 de militari ucraineni au fost formaţi de armata americană de la începutul invaziei ruse, a precizat el.

Rachetele Patriot sunt capabile să doboare rachete de croazieră, rachete balistice cu rază de acţiune scurtă şi avioane, la o altitudine net superioară celei a sistemelor de apărare ce fuseseră furnizate până acum.