DISTRIBUIȚI
twitter.com

Zeci de mii de oameni care se opun retragerii Marii Britanii de la Uniunea Europeană s-au adunat sâmbătă pentru a mărşălui prin centrul Londrei, cerând un nou referendum, relatează Reuters, potrivit Mediafax.

După trei ani de dezbateri, încă nu se știe cum, când sau chiar dacă Brexitul se va întâmpla, pe măsură ce Theresa May încearcă să tragă o ieșire din cea mai gravă criză politică din ultimii zeci de ani din Marea Britanie.


Citește și : Bilanțul ciclonului Idai în Mozambic a ajuns la 417 morţi

May a sugerat, vineri, că s-ar putea să nu poată să treacă săptămâna viitoare prin Parlament acordul Brexit. The Times și Daily Telegraph au anunțat că presiunea asupra premierului pentru a demisiona creşte.

„Este intolerabilă situația în care ne aflăm și mă tem că Theresa este problema”, a declarat Anna Soubry, parlamentar pro-UE care a părăsit partidul Conservator pentru a se alătura grupului Independent în februarie, pentru BBC TV.

„Trebuie să plece și avem nevoie de un prim-ministru temporar care să poată ajunge la un acord, să pună țara pe primul loc și să returneze acest lucru poporului britanic. Pentru asta protestăm astăzi”, a adăugat aceasta.

Protestatarii pro-UE s-au adunat la Marble Arch la marginea parcului Hyde în jurul după-amiazei, înainte de a trece prin faţa biroul primului ministru de pe Downing Street și a ajunge în fața parlamentului.

Citește și : Petiția pentru anularea Brexit-ului depășește patru milioane de semnături

Deși nu exista o estimare oficială a cifrelor, un reporter Reuters a declarat că zeci de mii de persoane s-au adunat chiar înainte de începerea oficială a evenimentului.

Organizatorii sunt încrezători că mărimea mulțimii nu va depăși un marş similar care a avut loc în luna octombrie, când susținătorii au spus că au participat aproximativ 700.000 de persoane.