DISTRIBUIȚI
Twitter

Zeci de mii de persoane, inclusiv reprezentanţi a 59 de ţări, au participat vineri la Christchurch, în Noua Zeelandă, la o ceremonie în memoria victimelor atentatelor comise de un extremist australian în două moschei din oraş, în care au fost ucişi 50 de oameni, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ceremonia, desfăşurată sub tema ”We are one” şi la care au fost prezenţi premierul neo-zeelandez Jacinda Ardern şi omologul său australian Scott Morrison, a început prin intonarea unui cântec maori.


Citește și: American Airlines își suspendă zborurile spre Venezuela

La 15 martie, în timpul rugăciunii de vineri, 50 de credincioşi musulmani, originari din mai multe ţări, au fost ucişi de extremistul australian Brenton Tarrant în două moschei din Christchurch. Oroarea a fost cu atât mai mare, cu cât asasinul a transmis în direct imagini pe reţele sociale.

În cadrul ceremoniei s-a dat citire numelor celor 50 de victime şi li s-a adus un omagiu atât celor decedaţi, cât şi supravieţuitorilor, 22 dintre aceştia fiind în continuare spitalizaţi, printre ei, o fetiţă de 4 ani rănită grav.

Acest masacru ‘era un atac îndreptat împotriva noastră, a tuturor’, a declarat primarul Lianne Dalziel. ‘Inspirate de ură, aceste acte vizau să ne divizeze şi să ne dezbine. Dar noi suntem uniţi în compasiunea şi dragostea pe care le încercăm unii pentru alţii, oricare ar fi locul nostru de naştere’, a subliniat ea.

Şefa guvernului, Jacinda Ardern, purtând o capă tradiţională maori, a fost îndelung aplaudată la urcarea pe scena improvizată, pentru a ţine un discurs.

Ea a salutat solidaritatea manifestată de neo-zeelandezi faţă de micuţa comunitatea muslumană din această ţară cu mai puţin de 5 milioane de locuitori.

‘Rasismul există, dar el nu e binevenit aici’, a declarat Jacinda Ardern. ‘Nu suntem imunizaţi împotriva virusului urii, al fricii sau a altceva. Nu am fost niciodată. Dar putem fi naţiunea care descoperă remediul’, a adăugat ea.

Cântăreţul britanic Cat Stevens, extrem de popular în anii 1970 şi care s-a convertit la islam sub numele de Yusuf Islam, a cântat o versiune emoţionantă a piesei sale ‘Peace Train’.

Citește și: Alegeri în Ucraina: Generația MAIDAN, între eșecuri, dezamăgiri și perseverență

Discursul cel mai mişcător i-a aparţinut însă supravieţuitorului Farid Ahmed, a cărui soţie Husna a fost ucisă în timp ce încerca să-şi salveze soţul handicapat.

‘Aleg pacea şi am iertat’, a declarat Farid Ahmed, aflat într-un scaun cu rotile. În aplauzele celor prezenţi, el i-a rugat pe neo-zeelandezi, indiferent de religia lor, să întoarcă spatele urii.

Ceremonia, deşi organizată în grabă, a fost înconjurată de măsuri de securitate importante, inclusiv prin prezenta unor poliţişti australieni, veniţi în sprijinul colegilor lor neo-zeelandezi.