DISTRIBUIȚI
Herald Review

Zeci de mii de musulmani au protestat vineri în Pakistan, Bangladesh şi teritoriile palestiniene după ce atacurile teroriste de joi de la Nisa l-au determinat pe preşedintele francez Emmanuel Macron să promită o ripostă fermă împotriva atacurilor la valorile franceze, transmite Reuters, scrie agerpres.

Ministrul francez de interne Gerald Damarnin a declarat că ţara sa – care găzduieşte cea mai mare comunitate musulmană din Europa şi a fost lovită de o serie de atentate în ultimii ani – este angajată într-un război contra ideologiei islamiste şi că sunt probabile şi alte atacuri teroriste.


Citește și : Ungaria PRELUNGEŞTE închiderea frontierelor

În Pakistan, poliţia a tras vineri cu gaze lacrimogene împotriva miilor de demonstranţi care se îndreptau spre ambasada Franţei la Islamabad, unii protestatari încercând să rupă baricadele poliţiei, au relatat martori oculari.

Şi în Bangladesh, ţară majoritar musulmană, zeci de mii de oameni au mărşăluit prin capitala Dhaka, strigând ‘Boicotaţi produsele franceze ‘ şi purtând bannere în care Macron era numit ‘cel mai mare terorist al lumii’.

‘Macron conduce islamofobia. El nu cunoaşte puterea islamului. Lumea musulmană nu va lăsa asta să treacă fără răspuns. Ne vom ridica şi vom sta solidari împotriva lui’, a afirmat un demonstrant din Dhaka, Akramul Haq.

Unii manifestanţi din Bangladesh au ars efigii ale lui Macron şi au purtat portrete decupate ale preşedintelui francez cu o salbă de pantofi în jurul gâtului, o gravă insultă în islam.

Într-un district majoritar musulman din Mumbai, capitala financiară a Indiei, pe trotuare şi străzi au apărut în jur de 100 de postere în care Macron era lovit cu o cizmă peste faţă şi era numit ‘demon’.

Mii de credincioşi palestinieni s-au reunit vineri după rugăciunile de vineri la Moscheea Al-Aqsa, al treilea loc sfânt al islamului, în Oraşul Sfânt de la Ierusalim, pentru a condamna republicarea caricaturilor profetului în Franţa. ‘O naţiune al cărei lider este Mahomed nu va fi învinsă’, au strigat ei.

La Ramallah, în Cisiordania ocupată, palestinieni au călcat în picioare un drapel mare francez şi au incendiat alte steaguri ale Franţei.

În Gaza, condusă de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, sute de persoane au luat parte la demonstraţii anti-Franţa, strigând: ‘Cu sufletele şi sângele nostru îl vom răzbuna pe profet’.

În Somalia, mii de credincioşi musulmani au venit la rugăciunile de vineri în moschei unde predicile au fost dominate de blesteme şi condamnări ale lui Macron şi guvernului său.

Pe de altă parte, unii lideri din zona Asia-Pacific, precum prim-ministrul indian Narendra Modi şi premierul australian Scott Morrison, au condamnat atacurile de joi, ziua de naştere a profetului, şi şi-au exprimat sprijinul pentru Franţa.

Morrison a calificat ca absurde comentariile de joi ale fostului premierul malaezian Mahathir Mohamad conform cărora musulmanii ‘au dreptul să fie furioşi şi să omoare milioane de francezi pentru masacrele din trecut’, afirmaţii despre care Mahathir a spus ulterior că au fost scoase din context.

‘Condamn cu putere recentele atacuri teroriste din Franţa. India este alături de Franţa în lupta împotriva terorismului’, a transmis şi Modi pe Twitter.