DISTRIBUIȚI

Aproximativ 19.000 de migranţi, în majoritate haitieni, sunt blocaţi pe coasta de nord a Columbiei, aşteptând să treacă în Panama, a relatat miercuri AFP, citând o sursă oficială, potrivit agerpres.

„În finalul unei misiuni de evaluare a crizei migraţiei, am putut constata că în prezent sunt circa 19.000 de migranţi” în municipalitatea Necocli, departamentul Antioquia, „în tranzit spre frontieră pentru a trece în Panama”, a declarat ombudsmanul Carlos Camargo.


Citeşte: Preşedintele FED cere Congresului american să ridice plafonul datoriilor – Black News

Aceşti migranţi sunt „în majoritate haitieni”, a explicat Camargo într-o postare pe Twitter.

De mai multe săptămâni, mii de migranţi care încearcă să ajungă în SUA prin America Centrală se află blocaţi la Necocli, localitate pe coasta atlantică a Columbiei, unul dintre punctele de trecere pentru a ajunge în Panama vecină.

Acest flux a fost limitat în 2020 în contextul restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus şi închiderii frontierelor.

Dar după redeschiderea graniţelor, Necocli, o localitate cu 45.000 de locuitori, a fost martorul unui aflux nesfârşit de candidaţi la exod.

Din Necocli, migranţii trebuie să traverseze cu feribotul Golful Uraba pentru a ajunge în micul sat columbian Acandi, la frontiera cu Panama. Apoi începe traversarea periculoasă pe jos a Darien, o junglă montană deosebit de ostilă.

În cursul acestei călătorii, care poate să dureze zile întregi, fără acces la apă potabilă, ei se confruntă cu şerpi, prăpăstii adânci, ploi tropicale şi adeseori infractori legaţi de traficul de droguri, care fac ravagii în aceste păduri greu accesibile.

Cele două companii maritime locale care efectuează traversări zilnice de la Necocli prin Golful Uraba, circa 50 de km, nu pot asigura transportul tuturor doritorilor.

Aceste două companii „continuă să vândă migranţilor 250 de locuri pe zi fiecare”, a precizat ombudsmanul, însărcinat cu apărarea drepturilor omului în cadrul guvernului columbian.

„Până la ora actuală, ele au vândut deja 11.500 de bilete până la 13 octombrie. Un număr necunoscut de persoane nu au putut cumpăra bilete”, iar „unele dintre acestea au decis să traverseze Golful Uraba la bordul unor ambarcaţiuni ilegale”, a explicat Camargo.

Citeşte şi: NICIUN avion marocan NU mai are voie să zboare deasupra Algeriei – Black News

„Continuăm să urmărim această situaţie şi să sprijinim migranţii pentru a le asigura drepturile, având în vedere că este un fenomen transnaţional” şi că sunt „migranţi în tranzit”, a subliniat el.

Panama, potrivit unui acord cu Columbia, autorizează zilnic câte 650 de migranţi să intre pe teritoriul său prin jungla Darien. Aproape 50.000 de persoane au trecut Darien de la începutul anului, conform AFP.