DISTRIBUIȚI
Sputnik International

Circa 70 de migranţi au fost debarcaţi joi seară pe insula italiană Lampedusa după ce au fost interceptaţi de autorităţi pe o ambarcaţiune, au anunţat media italiene, notează AFP, scrie Agerpres.

Migranţii, care au declarat că sunt de naţionalitate tunisiană şi libiană, au fost interceptaţi în cursul dimineţii în timp ce se aflau pe o barcă pneumatică în apele italiene, în drum spre coastele Siciliei (sud).


Citește și : UE cere armatei sudaneze un transfer ‘rapid’ al puterii către un guvern civil de tranziţie

Vedete ale vamei italiene şi pazei de coastă au intervenit şi grupul de migranţi a fost transbordat şi ulterior transferat la Lampedusa.

Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, citate de media, există îndoieli în ce priveşte naţionalităţile declarate de migranţi.

Transferul lor la Lampedusa va permite „accelerarea identificării lor şi lansarea procedurilor de expulzare”, potrivit surselor.

„La muncă pentru expulzarea lor”, a scris pe Twitter în cursul dimineţii ministrul italian de interne şi lider al Ligii (formaţiune de extremă dreaptă), Matteo Salvini

De la instalarea la putere în urmă cu un an, Matteo Salvini interzice accesul în porturile italiene navelor care vin în ajutorul migranţilor din Mediterana.

Citește și : Donald Trump evocă posibilitatea unui al treilea summit cu Kim Jong Un

Potrivit omului forte al guvernului de la Roma, această politică de fermitate care a oprit aproape în totalitate sosirea migranţilor (deja în scădere foarte puternică înainte de instalarea sa la putere) a permis „salvarea a mii de vieţi”.