DISTRIBUIȚI
AP

Zeci de manifestanţi ai opoziţiei care au cerut alegeri legislative anticipate au fost reţinuţi vineri în Georgia – la o zi după demisia premierului pe fondul unei crize politice în această ţară din Caucazul de Sud -, în urma unor ciocniri cu poliţia care a încercat să-i disperseze pe protestatari, relatează AFP, potrivit agerpres.   

Sute de protestatari s-au reunit în faţa clădirii parlamentului de la Tbilisi în sprijinul partidelor de opoziţie care cer organizarea de noi alegeri legislative, întrucât asupra rezultatelor scrutinului din octombrie planează grave suspiciuni de fraudă.


Citește și : Von der Leyen mulțumește României pentru ajutorul acordat Republicii Moldova

Mai mulţi manifestanţi au fost loviţi de către poliţie şi duşi din piaţă cu ambulanţele, potrivit imaginilor difuzate de canalul de televiziune local Formula TV.

„Arbitrariul poliţiei nu are limite. Aceştia (poliţiştii) recurg la represiune în pofida apelurilor opoziţiei în favoarea unei dezescaladări a confruntării politice”, a reacţionat Levan Habeişvili, unul dintre liderii principalului partid de opoziţie, Mişcarea Naţională Unită (MNU).

Această manifestaţie survine după demisia joi a premierului Ghiorghi Gaharia, în semn de protest faţă de mandatul de arestare, emis prin decizie judecătorească, a lui Nika Melia, liderul MNU, partidul fostului preşedinte georgian Mihail Saakaşvili.

Nika Melia este acuzat de organizarea „violenţelor în masă” în timpul protestelor de amploare care au zguduit ţara timp de aproape o săptămână în 2019 şi riscă nouă ani de închisoare. Melia, căruia zilele trecute i-a fost ridicată imunitatea parlamentară, pentru a putea fi adus în faţa justiţiei, respinge aceste acuzaţii şi denunţă o „represiune împotriva opoziţiei”.

Baricadat în sediul partidului său din Tbilisi, acesta este susţinut aproape de toate formaţiunile de opoziţie.

Citește și : Premierul Spaniei condamnă protestele violente generate de arestarea unui rapper catalan

Opoziţia cere legislative anticipate de la alegerile contestate din octombrie, câştigate la mustaţă de „Visul georgian”, partidul fondat de fostul premier Bidzina Ivanişvili, cel mai bogat om din Georgia, suspectat că ar controla puterea din culise.

Uniunea Europeană şi SUA şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la escaladarea crizei politice din Georgia, o fostă republică sovietică obişnuită cu turbulenţe şi luptele pentru putere.