DISTRIBUIȚI
The Independent

Peste 30 de persoane aflate în închisori din Iran au fost ucise în timpul reprimării unei mişcări de protest a deţinuţilor declanşată de teama privind contaminarea cu noul tip de coronavirus, a raportat joi Amnesty International, informează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit ONG-ului, mii de deţinuţi aflaţi în cel puţin opt închisori iraniene au organizat în ultimele zile manifestaţii din teama de a nu contracta COVID-19, care a cauzat oficial peste 4.000 de decese în Iran, una dintre ţările cele mai afectate de pandemie.


Citește și : Nicaragua a eliberat 1.700 de deţinuţi, însă niciun condamnat politic

Potrivit Amnesty, gardienii din închisori şi membri ai forţelor de securitate au tras cu gloanţe reale şi cu gaze lacrimogene pentru a reprima aceste manifestaţii, ucigând 35 de deţinuţi şi rănind alţi circa o sută.

„Este odios că în loc să răspundă cererilor legitime ale deţinuţilor de a fi protejaţi de COVID-19, autorităţile iraniene au ucis din nou persoane pentru a reduce la tăcere îngrijorările acestora”, a declarat Diana Eltahawy, directoarea adjunctă a ONG-ului pentru regiunea Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

„O anchetă independentă asupra torturii şi deceselor în detenţie este necesară de urgenţă” pentru „a-i aduce pe cei responsabili în faţa justiţiei”, a adăugat Eltahawy.

Potrivit Amnesty, mass-media independente şi organizaţii pentru apărare drepturilor omului au raportat că deţinuţi au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19. Numeroşi deţinuţi au organizat atunci greve ale foamei pentru a denunţa condiţiile lor de detenţie în faţa riscului de propagare a bolii.

Amnesty le-a cerut de asemenea autorităţilor iraniene „să elibereze imediat şi necondiţionat deţinuţii politici”.

Potrivit Teheranului, în închisorile iraniene nu se află „niciun deţinut politic”. Republica Islamică îi reproşează în mod regulat Occidentului că include în această categorie persoanele condamnate pentru infracţiuni împotriva securităţii naţionale.

Citește și : ONU: ‘Pandemia nu trebuie să fie un CEC în ALB pentru încălcarea drepturilor omului’

Pe 29 martie, purtătorul de cuvânt al Autorităţii judiciare din Iran, Gholamhossein Esmaili, a declarat că în total 100.000 de deţinuţi au beneficiat de o permisiune de ieşire din închisoare pentru două săptămâni de concediu de Anul Nou iranian (anul acesta între 19 martie şi 3 aprilie), pentru a decongestiona închisorile în faţa riscului de propagare a noului tip de coronavirus.

Această permisiune a fost prelungită până pe 19 aprilie, a anunţat el.