DISTRIBUIȚI
Reuters

Zece muzicieni indigeni au fost împuşcaţi mortal şi incendiaţi în vestul Mexicului, atac care ar fi fost comis de un cartel al traficanţilor de droguri, relatează bbc.com, potrivit news.ro .

Membrii grupului Sensacion Musical reveneau de la o petrecere în momentul în care au fost atacaţi în oraşul Chilapa, din statul Guerrero. Victimele, toţi bărbaţi, aveau vârste cuprinse între 15 şi 42 de ani.


Citește și : Poroşenko, citat ca martor în legătură cu mai multe cazuri penale

Cartelul Los Ardilles, care atacă în mod frecvent indigeni din zonă, este considerat autorul atacului asupra grupului muzical. Atacul a avut loc la ora locală 14.00.

Victimele, membri ai grupului indigen Nahuas, reveneau la comunitatea Alcozacon, vineri, în momentul atacului, a anunţat David Sanchez Luna, reprezentant al grupului regional CRAC-PF.

Când cadavrele au fost găsite, erau de nerecunoscut.

Potrivit presei locale, sute de indigeni au blocat o şosea, vineri seară, după ce autorităţile au refuzat să elibereze trupurile neînsufleţite familiilor victimelor.

Citește și : Cutiile negre ale avionului doborât în Iran vor fi trimise în Ucraina

Parchetul din Guerrero a anunţat că anchetează cazul.

Guerrero este unul dintre cele mai violente state mexicane, în care cartelurile luptă pentru control asupra rutelor de trafic de droguri către Pacific şi către alte zone ale Mexicului. Potrivit presei locale, Los Ardillos ar avea legătură cu zeci de crime din ultimele luni.