DISTRIBUIȚI
Foxtrot Alpha - Jalopnik

Zece elicoptere militare americane sunt aşteptate să sosească săptămâna aceasta în Letonia pentru o rundă de exerciţii militare vizând întărirea frontierei estice a NATO şi care vor dura nouă luni, a anunţat luni Ministerul Apărării de la Riga, citat de dpa, scrie agerpres.

Elicopterele Black Hawks vor staţiona la baza de la Lielvarde, în cadrul operaţiunii americane Atlantic Resolve, care urmăreşte susţinerea partenerilor NATO din Europa de Est.


Citește și : De câte puncte este nevoie pentru a putea imigra în UK

Ele fac parte dintr-o flotilă de circa 60 de astfel de aeronave ce vor fi transferate din Franţa în Polonia, Germania şi Letonia pentru aceste exerciţii.

Obiectivul este de a asigura pacea şi stabilitatea în Letonia şi în celelalte state baltice, care sunt din ce în ce mai preocupate de securitatea regională, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014 şi în acelaşi an insurgenţi pro-ruşi au lansat o campanie în estul ţării pentru separarea de Kiev.

Elicopterele americane vor participa la antrenamente alături de armata letonă şi un batalion al NATO condus de Canada, a precizat comunicatul ministerului leton.

Ministrul leton al apărării, Artis Pabriks, a anunţat săptămâna trecută că doreşte noi convorbiri cu SUA privind întărirea prezenţei militare în Letonia.

„Statele baltice şi Letonia sunt gata să primească trupe ale SUA, în măsura în care acest lucru creşte securitatea regiunii şi a alianţei noastre”, a declarat ministrul pentru portalul de ştiri militare Sargs.lv, referindu-se la o redistribuire a forţelor planificată de Washington.

Citește și : Hashim Thaci va fi audiat de procurorii care îl acuză de crime de război

Preşedintele american Donald Trump a anunţat retragerea a 9500 din cei 34.500 de militari americani staţionaţi în Germania, dintre care o parte urmează să fie relocaţi în Polonia şi în alte ţări est-europene, deşi nu s-a clarificat deocamdată câţi anume.

Statele Unite staţionează prin rotaţie unităţi militare la frontiera de est a NATO din anul 2014.