DISTRIBUIȚI

Legăturile aeriene directe între Emiratele Arabe Unite şi Israel, programate să fie lansate în octombrie, au fost amânate pentru ianuarie din cauza pandemiei de COVID-19, a declarat marţi, la Dubai, o responsabilă israeliană, relatează AFP, potrivit agerpres.

Aceste curse directe ar fi favorizat comerţul şi turismul între cele două ţări, care au semnat pe 15 august, la Washington, un acord istoric de normalizare a relaţiilor şi care încearcă să atenueze efectele pandemiei noului coronavirus.


Citește și: Un gigant farma OPREȘTE testarea unui vaccin anti-COVID

Totuşi, mai multe măsuri severe anti-COVID-19 şi o nouă izolare în Israel, care are una dintre ratele de infectare pe cap de locuitor cele mai ridicate din lume, au dus la o amânare a zborurilor.

„Ar fi trebuit să existe zboruri directe în octombrie, apoi Israelul a fost închis. Acum, când discut cu funcţionari de aici şi de acolo, evocăm data de 1 ianuarie”, a declarat pentru AFP, cu prilejul unei vizite la Dubai, viceprimarul Ierusalimului Fleur Hassan-Nahoum, care este şi cofondatoare a Consiliului afacerilor Emirate-Israel.

Fleur Hassan-Nahoum şi-a exprimat convingerea că turismul va fi unul dintre primele sectoare care vor beneficia de normalizarea relaţiilor între EAU şi statul evreu.

Experţii estimează, potrivit ei, între 100.000 şi 250.000 de vizitatori pe an de fiecare parte, „imediat ce un regim al vizelor va fi instituit”.

Citește și: Cehia impune noi restricții

Un aflux de turişti ar fi o veste bună pentru Dubai, a cărui economie este cea mai diversificată din regiune, dar a înregistrat o contractare cu 3,5% a Produsului său Intern Brut în primul trimestru al anului, după doi ani de creştere modestă.

Dubaiul a avut peste 16 milioane de vizitatori în 2019 şi miza, înainte de pandemie, pe 20 de milioane de turişti în acest an.