DISTRIBUIȚI

sursa foto:  arabnews.com

Trei soldaţi yemeniţi au fost ucişi şi alţi nouă răniţi marţi într-un atentat sinucigaş comis de un kamikaze Al Qaida împotriva poziţiei lor în sudul Yemenului, au anunţat responsabili militari, informează AFP.

Atentatul cu maşină-capcană, care a distrus de asemenea un vehicul militar, a vizat o poziţie nou instalată la Loder, în provincia Abyan, au precizat aceste surse.


Poziţia era deţinută de soldaţi ai armatei loiale guvernului preşedintelui Abd Rabbo Mansour Hadi, cu sediul la Aden (sud).

Acest batalion a primit recent ordinul, la cererea coaliţiei arabe care susţine forţele lui Hadi, să ia poziţie în provincia Abyan pentru a lupta împotriva Al Qaida.

Provincia Abyan este vecină cu provincia Shabwa unde o forţă de elită, formată de Emiratele Arabe Unite – membru al coaliţiei arabe – şi asistată de americani, a fost desfăşurată şi combatanţii Al Qaida au efectuat o retragere tactică.

Jihadiştii Al Qaida, bine implantaţi în Yemen de două decenii, au profitat de haosul provocat de războiul dintre guvern şi rebeli pentru a-şi consolida poziţiile, mai ales după ce conflictul s-a intensificat odată cu intervenţia în martie 2015 a unei coaliţii conduse de Arabia Saudită în sprijinul preşedintelui Hadi.