DISTRIBUIȚI
War on the Rocks

Preşedintele chinez Xi Jinping a asigurat vineri în Arabia Saudită că ţara sa doreşte să-şi consolideze legăturile energetice şi de securitate cu ţările din Golf, regiune bogată în hidrocarburi considerată mult timp ”curtea din spate” a SUA, relatează AFP, potrivit agerpres.  

În ultima zi a vizitei începute miercuri, Xi Jinping a fost primit de prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman la hotelul Ritz Carlton din Riad, pentru un summit cu cele şase state membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), înaintea unui alt summit cu toţi liderii arabi.


Citește și : ‘Negustorul morţii’ Viktor Bout a ajuns în Rusia

”China va continua să susţină ferm ţările din CCG în asigurarea securităţii lor (…) şi în construcţia unui cadru de securitate colectiv în Golf”, a declarat Xi Jinping la începutul primului summit.

”China va continua să importe în permanenţă mari cantităţi de petrol brut din ţările CCG”, a subliniat el, promiţând de asemenea extinderea acestei cooperări şi în alte domenii, precum importurile de gaz natural lichefiat (GNL).

Declaraţiile preşedintelui chinez vin într-un context de rivalitate cu Washingtonul, partenerul militar strategic al ţărilor arabe din Golf, dar care a avut relaţii tensionate cu Arabia Saudită în ultimii ani.

Washingtonul a reacţionat miercuri faţă de vizita lui Xi Jinping la Riad, avertizând asupra ”influenţei pe care China doreşte să o câştige în lumea întreagă” şi care nu este de natură să ”menţină ordinea internaţională” actuală.

Preşedintele chinez a avut întrevederi cu regele Salman şi cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, semnând cu aceştia circa 40 de acorduri în diferite domenii, de la hidrogen până la construcţii, dar detaliile acestor documente nu au fost dezvăluite.

Potrivit unui comunicat comun publicat vineri, Arabia Saudită şi China au subliniat ”importanţa stabilităţii” pieţei petroliere, unul dintre subiectele care alimentează tensiunile între Riad şi Washington.

Venit la Riad în iulie, preşedintele american Joe Biden nu a reuşit atunci să convingă regatul saudit să sporească extracţia pentru a diminua preţul petrolului pe piaţa mondială, creşterea acestuia afectând economiile occidentale în contextul războiului din Ucraina.

Statele din Golf, partenere cheie ale Washingtonului, au strâns în ultimii ani relaţiile cu China, în cadrul eforturilor de diversificare a relaţiilor strategice şi de diminuare a dependenţei economiilor acestor ţări de exploatarea hidrocarburilor.

De partea sa, China urmăreşte să-şi relanseze şi să-şi extindă sfera de influenţă, mai ales prin iniţiativa sa a ”noilor drumuri ale mătăsii”, un vast proiect internaţional de investiţii.

Citește și : Putin: Orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului

Însă ţările din Golf nu sunt atât de unite şi par mai angajate spre avansarea în legăturile bilaterale cu Beijingul, în timp ce pentru Arabia Saudită consolidarea legăturilor cu China ar putea să o ajute să-şi diversifice economia în cadrul programului de reforme lansat de Mohammed bin Salman.

Potrivit presei saudite, vizita lui Xi Jinping ar putea avea ca bilanţ economic semnarea cu Arabia Saudită a unor acorduri în valoare totală de 27,8 miliarde de euro.