DISTRIBUIȚI
Xinhua

Şefii de stat şi de guvern ai grupului ţărilor membre BRICS au început deliberările joi, cu un apel reînnoit din partea Chinei împotriva sancţiunilor occidentale, informează DPA, potrivit agerpres.  

Grupul, care include Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, ar trebui să „îşi asume responsabilitatea” şi să lucreze pentru „egalitate şi dreptate” în lume, a cerut preşedintele chinez Xi Jinping în declaraţiile de deschidere, în timp ce şi-a exprimat opoziţia faţă de sancţiunile unilaterale.


Citește și :  Forţele ruse au capturat alte două localităţi de lângă oraşele Lisiciansk şi Severodoneţk

Cele cinci ţări BRICS s-au întâlnit o dată pe an din 2009. Cu toate acestea, conferinţa de anul acesta va avea loc numai prin legătură video din cauza măsurilor stricte legate de coronavirus în vigoare în China, care este gazda oficială.

În timpul reuniunii este de aşteptat ca grupul să discute despre războiul din Ucraina, pe lângă o cooperare mai strânsă.

Xi a criticat deja miercuri politicile Occidentului şi ale NATO.

Statele vor avea probleme „dacă îşi pun încrederea oarbă în puterea lor, extind alianţele militare şi îşi caută propria securitate în detrimentul altora”, a spus liderul chinez.

Citește și : Lansare cu succes pentru racheta europeană Ariane 5

Comunitatea internaţională trebuie să se unească pentru a rezista hegemoniei şi politicii puterii, a adăugat el.

Xi a criticat de asemenea sancţiunile împotriva Rusiei impuse de Statele Unite şi UE din cauza războiului din Ucraina.