DISTRIBUIȚI
Reuters

Președintele chinez Xi Jinping a făcut apel omologului său american Donald Trump să arate flexibilitate în negocierile cu Coreea de Nord și să reducă sancțiunile impuse împotriva acesteia, a informat vineri Ministerul chinez de Externe, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit mediafax.

Un oficial american de rang înalt a declarat anterior că politica Statelor Unite este aceea de a menține sancțiunile asupra Coreei de Nord, până când aceasta va renunța la armele nucleare.


Citește și : Suedia nu va ratifica Tratatul ONU privind interzicerea armelor nucleare

Departamentul de Stat american a reiterat că Washingtonul se așteaptă ca restul statelor să respecte aceste sancțiuni.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Geng Shuang, a declarat pentru reporteri că Xi Jinping a discutat cu Trump despre poziția Chinei asupra Coreei de Nord în cadrul summitului G20 de la Osaka.

„Președintele Xi…a îndemnat partea americană să arate flexibilitate și să coopereze cu Coreea de Nord, inclusiv prin reducerea sancțiunilor”, a declarat Geng.

Citește și : Viktor Orban cere ca finanţarea UE pentru ONG-urile care-i ajută pe migranți să înceteze

Atât Xi Jinping, cât și Donald Trump, au discutat recent cu liderul nord-coreean Kim Jong-un.

Donald Trump a declarat în urma întâlnirii cu Kim Jong-un că ambele părți vor forma câte o echipă care să reia discuțiile.