DISTRIBUIȚI
dpa

Stabilitatea financiară în Uniunea Europeană şi pe plan global continuă să fie expusă riscurilor, atrage atenţia Wolfgang Schäuble (foto), preşedintele Bundestagului, Camera inferioară a Parlamentului Germaniei, pledând pentru menţinerea reglementărilor adoptate în contextul crizei.

„Nu cred că vom ajunge la situaţia în care să putem spune: Totul este bine”, a declarat Wolfgang Schäuble într-un interviu acordat publicaţiei Handelsblatt.


Citeşte şi: Probleme mari la reţeaua de gaze din Boston. Zeci de explozii şi incendii au dus la rănirea mai multor oameni – VIDEO

Fostul ministru de Finanţe a pledat pentru menţinerea reglementărilor financiare stricte în Germania şi în Uniunea Europeană.

În pofida disensiunilor cu Statele Unite, preşedintele Bundestagului nu crede că sistemul financiar european trebuie să devină independent de cel american. „Distanţarea de America nu a condus în nicio situaţie la creşterea influenţei noastre la nivel mondial”, a subliniat Schäuble.

Comunitatea internaţională se îndreaptă, în contextul lipsei liderilor politici, spre o nouă criză financiară de amploare, de genul celei izbucnite în 2008-2009, întrucât cauzele nu au fost eliminate, a avertizat, la rândul său, Gordon Brown, fost premier şi ministru de Finanţe al Marii Britanii.

Citeşte şi: Cadou EXCENTRIC pentru Erdogan. Emirul Qatarului i-a dăruit preşedintelui turc cel mai scump avion

În contextul crizei financiare din 2008-2009, Gordon Brown a avut un rol important în crearea Grupului G20, format din ţări dezvoltate şi emergente, dar fostul premier britanic avertizează că acţiunile de cooperare internaţională care au contribuit la evitarea reeditării crizei au fost înlocuite acum de accente naţionaliste. „Ne confruntăm cu riscul de a intra fără a ne da seama într-o nouă criză” financiară, a declarat Gordon Brown pentru cotidianul The Guardian. „Va trebui să existe o conştientizare severă privind escaladarea riscurilor, dar suntem într-o lume fără lideri”, a argumentat Gordon Brown, care a fost premier şi ministru de Finanţe al Marii Britanii. „Cooperarea care a existat în 2008 nu ar mai fi posibilă într-o criză post-2018, nici la nivelul băncilor centrale, nici al guvernelor. Vom asista la un exerciţiu de asumare în comun a vinei, mai degrabă decât la soluţionarea problemelor”, a atras atenţia Gordon Brown.

În contextul conflictului comercial lansat de SUA contra Chinei, Gordon Brown a exprimat dubii că Beijingul va da dovadă de cooperare încă o dată. „Protecţionismul preşedintelui american Donald Trump este cea mai mare barieră în calea construirii cooperării internaţionale”, a subliniat Brown.