DISTRIBUIȚI
CNN

Contul oficial al Casei Albe de pe Twitter @WhiteHouse a difuzat vineri mesajul lui Donald Trump despre tulburările de la Minneapolis, care fusese semnalat de Twitter ca făcând o „apologie a violenţei”, potrivit France Presse, scrie agerpres.

Ofensat de deciziile platformei Twitter, pe care el o utilizează cu asiduitate, preşedintele american a semnat joi un ordin executiv care vizează limitarea protecţiei juridice de care beneficiază reţelele de socializare cu scopul de a le reduce veleităţile în moderarea ştirilor false.


Citește și : Mii de medici italieni au demonstrat în toată Italia pentru a cere o reformă

După câteva ore, el a transmis prin Twitter un mesaj despre confruntările de la Minneapolis după moartea unui afro-american, George Floyd, în cursul arestării sale de către poliţişti albi.

„Aceşti huligani (scris cu majusculă) dezonorează memoria lui George Floyd şi eu nu-i voi lăsa să facă asta. Tocmai am vorbit cu guvernatorul Tim Walz şi i-am spus că armata este pe deplin alături de el. Jafurile vor fi imediat primite cu gloanţe”, a scris preşedintele american.

Twitter a reacţionat rapid, mascând acest text cu altul de avertisment, lăsându-l totuşi accesibil. Tweet-ul rămâne vizibil integral atunci când se face click pe mesaj.

Reţeaua de socializare a făcut la fel vineri dimineaţă cu tweet-ul Casei Albe.

Unul dintre consilierii apropiaţi preşedintelui, Dan Scavino, care se ocupă în special de strategia sa pe reţelele de socializare, a făcut încă un pas în atacurile împotriva Twitter. „Twitter nu spune decât prostii, din ce în ce mai mulţi oameni încep să-şi dea seama”, a scris el într-o postare.

Vezi și : Marea Britanie îndeamnă Administraţia de la Beijing să reanalizeze iniţiativa privind Hong Kong

Donald Trump, urmărit de peste 80 de milioane de persoane pe Twitter, a publicat acest mesaj care poate fi interpretat ca o incitare a forţelor de ordine să facă uz de arme, după incendierea unui comisariat din Minneapolis în cursul celei de-a treia nopţi de confruntări, notează AFP.