DISTRIBUIȚI
Syria's President Bashar al-Assad meets with Hamas politburo member Khalil al-Hayya in Damascus, Syria, in this handout released by SANA on October 19, 2022. SANA/Handout via REUTERS ATTENTION EDITORS - THIS IMAGE WAS PROVIDED BY A THIRD PARTY. REUTERS IS UNABLE TO INDEPENDENTLY VERIFY THIS IMAGE.

Statele Unite au denunţat orice normalizare a relaţiilor cu regimul sirian al preşedintelui Bashar al-Assad, insistând asupra faptului că recenta restabilire a legăturilor cu Hamasul palestinian ilustrează izolarea sa diplomatică, scrie AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele al-Assad, care reia treptat contactele cu ţările arabe după 11 ani de război în mare parte câştigat, a primit miercuri la Damasc o delegaţie a mişcării Hamas.


„Deschiderea regimului al-Assad spre această organizaţie teroristă nu face pentru noi decât să-i întărească izolarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Citeşte şi: Ambasadorul Italiei critică coperta revistei The Economist pentru folosirea ‘celor mai vechi stereotipuri’ – Black News

„Acest lucru este împotriva intereselor palestinienilor şi subminează eforturile internaţionale de combatere a terorismului în regiune şi nu numai”, a adăugat el în faţa presei.

„Vom continua să respingem orice sprijin care vizează reabilitarea regimului al-Assad”, a insistat purtătorul de cuvânt.

Hamas, care controlează enclava palestiniană Gaza, a fost un aliat apropiat al preşedintelui al-Assad înainte ca relaţia să se deterioreze după începutul războiului din Siria în 2011, mişcarea palestiniană criticând reprimarea protestelor pro-democraţie.

Citeşte şi: Pentagonul facilitează accesul femeilor din armată la avort – Black News

Această revenire la legături privilegiate intervine în contextul în care Hamas se apropie, cu ajutorul Iranului, de Hezbollahul libanez, un alt susţinător al regimului de la Damasc.

Bashar al-Assad a mers în Emiratele Arabe Unite în martie, o primă vizită într-o ţară arabă de la începutul războiului, simbol al unei normalizări denunţate de Washington.