DISTRIBUIȚI
www.shareweb.ch

Şapte foşti ambasadori americani la ONU au cerut luni secretarului de stat Mike Pompeo să deblocheze contribuţia SUA la bugetul Agenţia ONU de Ajutorare şi Construcţie pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA), potrivit Reuters, potrivit agerpres.

Washingtonul, care a fost mult timp cel mai important donator, nu i-a alocat decât 60 milioane de dolari din cele 365 milioane promise în acest an, a declarat în aprilie Pierre Krahenbull, comisar general al Agenţiei.


Citește și : Spania: Şase lideri separatişti încarceraţi la Madrid vor fi transferaţi în centre de detenţie din Catalonia

Preşedintele american Donald Trump a suspendat ajutorul pentru UNRWA în ianuarie, întrebându-se asupra justificării sale şi reproşând Autorităţii palestiniene reluării procesului de pace. Departamentul de Stat american şi-a exprimat dorinţa de altfel ca Agenţia să efectueze unele reforme.

„Acest vid financiar repune în discuţie capacitatea UNRWA de a continua să asigure servicii în domeniul educaţiei şi sanitare destinate milioanelor de persoane şi are consecinţe în termeni de securitate pentru aliaţii noştri cei mai apropiaţi, Israelul şi Iordania”, se menţionează în scrisoarea celor şapte ex-ambasadori.

„Noi vă solicităm să reluaţi finanţarea americană pentru a umple acest vid”, scriu foştii ambasadori americani într-o scrisoare datată 2 iulie, adresată lui Mike Pompeo, precum şi ambasadoarei SUA la ONU, Nikki Haley, şi lui John Bolton, consilier american pentru securitatea naţională.

Citește și : Donald Trump ar putea avea o nouă întrevedere cu Kim Jong-Un (media)

Mesajul este semnat de Samantha Power, Susan Rice, Bill Richardson, Madeleine Albright, John Negroponte, Edward Perkins şi Thomas Pickering. Primii patru au numiţi de preşedinţi democraţi şi ceilalţi trei de preşedinţi republicani.