DISTRIBUIȚI
Foreign Policy

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, are „imunitate” într-un proces civil privind asasinarea în 2018 a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, susţine administraţia SUA într-un document judiciar depus joi la un tribunal, relatează AFP, potrivit agerpres.

Prinţul Mohammed bin Salman a fost numit prim-ministru prin decret regal la sfârşitul lunii septembrie, ceea ce a dat naştere la speculaţii conform cărora el ar încerca să evite riscurile judiciare care ar rezulta din plângerile depuse la tribunale din străinătate, şi în special o acţiune civilă deschisă în SUA de Hatice Cengiz, logodnica jurnalistului asasinat.


Citește și: O rachetă nord-coreeană pare să fi căzut în Zona Economică Exclusivă a Japoniei – Black News

Asasinarea în urmă cu patru ani a lui Jamal Khashoggi – un apropiat al puterii saudite devenit apoi critic al regimului – în consulatul Arabiei Saudită din Istanbul, în Turcia, a făcut, o perioadă de timp, din prinţ, supranumit ‘MBS’, un paria în Occident.

Avocaţii săi au susţinut anterior că Mohammed bin Salman „se află la vârful guvernului Arabiei Saudite” şi, prin urmare, trebuie să beneficieze de imunitatea pe care tribunalele americane le-am acordă şefilor de stat şi altor lideri străini de rang înalt.

Administraţia americană avea termen până joi să îşi transmită opinia despre subiect, dacă a ales să ofere una. Recomandarea sa nu are caracter obligatoriu pentru tribunal.

„SUA informează cu respect curtea că inculpatul Mohammed bin Salman, prim-ministru al Regatului Arabiei Saudite, este şeful guvernului în exerciţiu şi, prin urmare, are imunitate împotriva acestui proces”, se arată în documentul înaintat unui tribunal din Columbia, în sud-estul SUA, de administraţia preşedintelui Joe Biden.

Textul adaugă totuşi că „Departamentul de Stat nu extrage niciun aviz din prezenta procedură şi reiterează condamnarea fără echivoc a asasinării odioase a lui Jamal Khashoggi”.

Recomandarea a stârnit furie în rândul susţinătorilor acţiunii lui Hatice Cengiz, printre care şi membri ai Democracy for the Arab World Now (DAWN), o organizaţie neguvernamentală cu sediul în SUA şi fondată de Khashoggi.

Citeşte şi: ‘Mein Kampf’, ‘cadoul perfect’ de Crăciun în Noua Zeelandă – Black News

„Administraţia Biden a depăşit limitele recomandând imunitate pentru MBS şi împiedicând ca el să fie tras la răspundere”, a spus Sarah Leah Whitson, directoare executivă a DAWN.

„Acum că Biden a declarat că el are imunitate totală, ne putem aştepta ca atacurile lui MBS împotriva oamenilor din ţara noastră se se înrăutăţească şi mai tare”, a adăugat ea.

Agnes Callamard, secretar general al ONG-ului Amnesty International, a calificat recomandarea administraţiei americane drept o „trădare profundă”.