DISTRIBUIȚI
Twitter

Vulcanul Merapi, situat pe insula indoneziană Java, a expulzat miercuri cenuşă fierbinte şi alte resturi vulcanice care s-au revărsat până la 1,5 kilometri în josul versanţilor, a anunţat agenţia geologică din această ţară, potrivit DPA şi agerpres.

Fluxul piroclastic – un amestec alcătuit din fragmente de rocă fierbinte, gaze şi cenuşă care se deplasează rapid – a erupt din craterul vulcanului timp de patru ore la primele ore ale dimineţii, potrivit Centrului pentru Cercetare şi Dezvoltare în domeniul Tehnologiei Dezastrelor Geologice, care monitorizează vulcanul.


Citeşte şi: Putin vrea prelungirea acordului New START cu 5 ani

Nu au fost raportat victime, iar nivelul de alertă se situează în continuare la a doua treaptă, a mai precizat Centrul.

După erupţiile recente, sute de rezidenţi şi-au părăsit locuinţele situate în apropierea vulcanului pentru a se adăposti în locuri mai sigure, însă mulţi dintre aceştia au revenit între timp la casele lor.

Autorităţile locale au spus că sunt pregătite să evacueze rezidenţii în eventualitatea unor erupţii de mai mare intensitate.

”Facem inventarul vehiculelor care vor fi folosite pentru transportul rezidenţilor”, a declarat şeful agenţiei locale de protecţie civilă, Makwan, potrivit agenţiei de ştiri Antara.

”Până la acest moment, nu a fost observată o ploaie de cenuşă în zonele rezidenţiale”, a spus el.

Citeşte şi: O chinezoaică face ÎNCHISOARE pentru că a ascuns simptomele coronavirusului

Indonezia este situată pe Inelul de Foc al Pacificului, o regiune recunoscută pentru activitatea seismică intensă, iar pe teritoriul său se află circa 128 de vulcani activi.

Vulcanul de pe muntele Merapi, cu o altitudine de 2.968 de metri, a erupt de mai multe ori din 2018.

Cea mai devastatoare erupţie a avut loc în 2010, când peste 340 de persoane şi-au pierdut viaţa şi mai mult de 60.000 au fost evacuate. Este cel mai activ dintre vulcanii indonezieni.