DISTRIBUIȚI
bbc

Vulcanul Fuego din Guatemala, situat la doar 50 km distanţă de capitală, a înregistrat vineri între 15 şi 20 de explozii moderate şi puternice pe oră, care au generat o coloană de cenuşă la peste 5.000 de metri deasupra nivelului mării, relatează agenţiile EFE şi AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit Institutului Naţional de Seismologie, Vulcanologie, Meteorologie şi Hidrologie (Insivumeh), coloana se deplasează cu între 25 şi 30 kilometri spre vest, sud şi sud-est provocând căderi de cenuşă deasupra localităţilor La Rochela, Ceylán, Osuna, Las Palmas, Siquinalá şi Santa Lucía Cotzumalguapa.


Citește și : Forţele Democratice Siriene proclamă victoria împotriva islamiștilor în Siria

Exploziile au generat şi fluxuri de lavă „moderate şi puternice” în jurul craterului, care s-au scurs pe versanţii Seca, Taniluyá, Ceniza, Trinidad, Las Lajas şi Honda.

Exploziile au generat unde de şoc moderate şi puternice, care s-au auzit la peste 20 km distanţă de crater şi au făcut să vibreze acoperişurile caselor din localităţile învecinate.

„Activitatea vulcanului Fuego s-a intensificat în ultimele zile”, a avertizat Insivumeh într-un comunicat, precizând că vineri s-a observat o sursă incandescentă „constantă” la 350 metri deasupra craterului, precum şi zgomote provocate de degazificare la interval de 10 minute.

La 3 iunie 2018, cea mai puternică erupţie din istorie a colosului Fuego – care are o înălţime de 3.763 de metri – a provocat aproape 200 de morţi şi 229 de dispăruţi şi a afectat în total 1,7 milioane de oameni, dintre care unii au pierdut totul.

Citește și : Procurorul special Mueller nu recomandă noi inculpări în cadrul anchetei ruse (presa)