DISTRIBUIȚI
Bloomberg

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat marţi în parlamentul de la Belgrad că Serbia nu va recunoaşte independenţa declarată unilateral de Kosovo nici în mod direct şi nici în mod indirect, relatează Tanjug, potrivit agerpres.

În egală măsură, Serbia „nu va renunţa la lupta sa legitimă pentru interesele sale de stat şi naţionale şi la lupta pentru respectarea dreptului internaţional”, a afirmat Vucic, în cadrul unei sesiuni speciale a parlamentului la care urma să prezinte un raport cu privire la procesul de negociere cu instituţiile provizorii ale autorităţilor de autoguvernare de la Pristina în perioada 15 iunie 2021 – 1 septembrie 2022, precizează agenţia de presă sârbă.


Citeşte şi: Parlamentul European şi-a desemnat noul secretar general – Black News

„Nu este întotdeauna posibil să schimbi cursul istoriei, dar nu este nici imposibil, iar noi nu trebuie să renunţăm la această luptă şi ambiţie”, a spus preşedintele Serbiei.

„Am jurat pe Constituţie – şi am primit cea mai înaltă încredere – că, atât timp cât pot influenţa acest lucru, Serbia nu va recunoaşte, direct sau indirect, independenţa declarată în mod unilateral de provincia noastră sudică”, a insistat Vucic.

Citeşte şi: Confruntări militare la graniţa dintre Armenia şi Azerbaidjan – Black News

Regiunea Kosovo şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Belgrad în februarie 2008, la aproape un deceniu după ce NATO a bombardat forţele sârbe pentru a opri uciderea şi expulzarea etnicilor albanezi din regiune.

Independenţa Kosovo este recunoscută de peste 100 de state din întreaga lume, printre care 22 dintre cele 27 de membre ale Uniunii Europene (excepţiile sunt Spania, România, Grecia, Slovacia şi Cipru).