DISTRIBUIȚI
dpa

Autorităţile elene au descoperit, marţi, corpul neînsufleţit al unui fermier în vârstă de 61 de ani care fusese dat dispărut pe insula Creta după mai multe zile reci, cu ploi torenţiale şi vijelii, a anunţat televiziunea de stat, citată de Reuters, potrivit agerpres.

Creta, cea mai sudică insulă din Grecia şi una dintre principalele sale atracţii turistice, a fost cea mai afectată de furtunile care s-au abătut în ultimele zile asupra ţării, mai multe căi rutiere şi clădiri fiind avariate.


Vezi şi: India a bombardat ţinte islamiste din Pakistan – FOTO

În imaginile difuzate la televizor s-a putut observa momentul în care un pod vechi de un secol care s-a prăbuşit ca urmare a creşterii nivelului apelor.

Unele locuinţe au fost evacuate ca măsură de prevenţie.

Peste 30 de pompieri asistaţi de voluntari şi de scafandri au desfăşurat o operaţiune de salvare în zona unui râu ieşit din matcă în căutarea unui fermier, tată a cinci copii, a cărui maşină a fost luată luni de ape.

Salvatorii au recuperat, marţi, trupul neînsufleţit al acestuia, conform postului public elen ERT.

”O persoană decedată a fost găsită pe malurile unui râu”, se arată într-un comunicat al departamentului de pompieri.

Autorităţi din Ministerul pentru Infrastructură şi mai mulţi specialişti s-au deplasat luni cu elicopterul în Creta pentru a evalua amploarea pagubelor.

Guvernatorul regional, Stavros Arnaoutakis, a declarat că totalul pagubelor ar putea ajunge la zeci de milioane de euro.

”Plouă de şase zile fără oprire, adică este furtună, nu doar ploaie, o cantitate incredibilă de apă”, a declarat Nikos Lagoudakis, ofiţer în cadrul brigadei de pompieri.

Citeşte şi: Reforma Constituţiei cubaneze a fost aprobată prin referendum

La jumătatea lunii februarie, patru membri ai aceleiaşi familii şi-au pierdut viaţa în urma unei viituri produse în insula Creta. Victimele, cu vârste cuprinse între 21 şi 58 de ani, se aflau într-o maşină luată de ape pe o şosea din apropierea localităţii Tymbaki, în sudul insulei.

În această iarnă, Grecia a fost afectată de un număr neobişnuit de mare de furtuni, însoţite de ploi abundente. Meteorologii pun aceste fenomene pe seama zonei de înaltă presiune de deasupra Europei Centrale, care a provocat vreme instabilă spre sud.

La începutul lunii ianuarie, Grecia a fost afectată de un val excepţional de frig, care a provocat decesul a trei persoane. Temperaturile au scăzut atunci până la -18 grade Celsius.