DISTRIBUIȚI
dpa

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cancelarul german, Angela Merkel, au pus joi presiune pe partenerii lor europeni pentru a ajunge rapid la un acord asupra planului de relansare al Uniunii Europene, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Există o imensă presiune a timpului, dar această criză este cea care dictează viteza. Fiecare zi contează şi, pentru a reuşi această sarcină gigantică, trebuie ca fiecare stat membru să privească dincolo de micile sale interese”, a afirmat Ursula von der Leyen într-o videoconferinţă de presă comună cu cancelarul german, a cărui ţară a preluat la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului UE.


Citește și : Premierul indian Narendra Modi şi-a şters contul de pe Sina Weibo

”Ar fi bine să se ajungă la un acord în iulie. Dacă avem nevoie de mai mult timp, aceasta nu ar fi alegerea bună, dar ar trebui să continuăm să lucrăm”, a afirmat, la rândul său, Angela Merkel.

Un summit al statelor UE este prevăzut pentru 17-18 iulie la Bruxelles, aceasta fiind prima reuniune faţă-în-faţă a liderilor Celor 27 după începerea pandemiei de COVID-19.

”Trebuie să ajungem la un acord în cursul verii, nu îmi pot imagina absolut deloc o altă opţiune”, a adăugat şefa executivului german.

Planul de relansare, de care vor beneficia în special ţările din sud, cele mai afectate de criza COVID-19, suscită rezerve din partea a patru state membre – Ţările de Jos, Austria, Suedia şi Danemarca.

Citește și : Opt migranţi, testaţi pozitiv pentru COVID-19 după debarcarea în Italia