DISTRIBUIȚI
dpa

Albania şi Macedonia de Nord ‘ar fi meritat’ ca negocierile de aderare la Uniunea Europeană a acestor state să înceapă, a declarat miercuri noua preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o conferinţă de presă la Strasbourg, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cele două state ‘merită ca noi să nu schimbăm regulile la mijlocul drumului’, a adăugat ea, răspunzând întrebărilor presei la scurt timp după ce a obţinut votul de învestitură al Parlamentului European în favoarea executivului european pe care îl va conduce.


Citește și : Ursula von der Leyen: În materie de apărare, NATO şi UE sunt complementare, nu rivale

La summitul din octombrie, liderii Uniunii Europene au respins deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania, din cauza opoziţiei Franţei, Danemarcei şi Olandei, care au susţinut că aceste două state balcanice au nevoie de reforme suplimentare în administraţie şi în sistemul de justiţie. Franţa, în special, a subliniat că doreşte o reformă a procesului de aderare înaintea unei noi extinderi, o decizie care ar necesita unanimitate din partea statelor membre.

În paralel cu iniţiativa franceză, şase state (Austria, Cehia, Italia, Polonia, Slovacia şi Slovenia) s-au declarat ‘pregătite să se angajeze în mod constructiv pentru ameliorarea acestui proces’ de extindere a UE.

Citește și : Margarita Robles preia conducerea diplomaţiei spaniole după plecarea lui Josep Borrell

În context, Ursula von der Leyen a declarat totuşi că s-a ‘bucurat că s-a pus pe masă revizuirea procedurilor de aderare’.

‘Este în interesul nostru strategic să asociem Balcanii Occidentali’ la Uniunea Europeană, a mai spus preşedinta Comisiei care îşi va începe mandatul la 1 decembrie.