DISTRIBUIȚI

Volumul tranzacţiilor cu gaze în Europa ar putea depăşi în acest an recordul de 63.038 Terawaţi oră înregistrat în 2019, pe măsură ce hub-urile de tranzacţionare se extind ca urmare a cererii comerciale mai mari şi a solicitărilor financiare pentru operaţiuni de hedging, a anunţat joi firma de consultanţă Prospex, transmite Reuters, scrie agerpres.

Anul trecut, volumul tranzacţiilor angro pe 11 pieţe din Europa a crescut cu 20%, o creştere procentuală similară fiind înregistrată în perioada ianuarie-iunie 2020, susţine Prospex într-un raport anual privind piaţa gazelor.


Citește și : Progrese puţine în negocierile cu Marea Britanie post-Brexit, transmite Comisia Europeană

„Tranzacţiile cu gaze în Europa nu doar au supravieţuit ci chiar au prosperat până acum în perioada pandemiei şi vor continua să crească pe parcursul acestui an. Preţurile sunt scăzute dar volatilitatea este ridicată”, a subliniat autorul raportului, Nigel Harris.

Autorii raportului susţin că există câteva motive specifice pentru care piaţa de gaze tranzacţionate, cu o valoare de 925 miliarde de euro în 2019, este o excepţie în criza economică provocată de COVID-19. Primul este nevoia de a aduce mai multe gaze naturale în regiune pe măsură ce producţia din Olanda scade. De asemenea, diferenţele de preţ încurajează trecerea de la cărbune la gaze naturale.

Nigel Harris spune că există şi alte scenarii de risc care îi vor ţine ocupaţi pe traderii de gaze naturale precum efectele Brexitului asupra Mari Britanii, impactul preţului petrolului asupra contractelor la gaze naturale, care sunt indexate în funcţie de evoluţia preţului petrolului, şi perspectiva ca Rusia să termine gazoductul Nord Stream 2.

Citește și : Un consilier şi un secretar ai preşedintelui bulgar Radev, arestaţi

Prospex subliniază că în 2019 volumul tranzacţiilor cu gaze la hub-ul Title Transfer Facility (TTF) din Olanda a crescut cu 45% în timp ce la hub-ul National Balancing Point (NBP) a scăzut cu 18%. În aceste condiţii, Title Transfer Facility (TTF) a devenit principalul hub pentru tranzacţii spot şi forward cu gaze.