DISTRIBUIȚI
wikipedia

Romancierul francez Philippe Jaenada a câştigat miercuri premiul Femina pe anul 2017, care i-a fost atribuit pentru volumul „La serpe”, publicat de editura Julliard, informează agerpres .

Scriitorul Philippe Jaenada, în vârstă de 53 de ani, a fost desemnat câştigător în al cincilea tur de scrutin, când a obţinut şase voturi „pentru”, depăşind-o pe Veronique Olmi, autoarea volumului „Bakhita”, care a obţinut patru voturi.


Ceilalţi trei finalişti ai acestui premiu literar prestigios au fost scriitorii Jean-Baptiste Andrea („Ma reine”), Miguel Bonnefoy („Sucre noir”) şi Alice Zeniter („L’art de perdre”).

După „La petite femele”, precedentul roman al lui Philippe Jaenada, în care acest scriitor-justiţiar o reabilita pe Pauline Dubuisson, condamnată în 1953 pentru moartea iubitului ei fără să beneficieze de circumstanţe atenuante, romancierul francez descrie în volumul „La serpe” povestea unui triplu asasinat, comis cu lovituri de seceră într-un castel din Dordogne în octombrie 1941.

Iniţial, cazul părea a fi unul foarte simplu. Criminalul nu putea fi altcineva decât fiul vicios al unei familii înstărite, un anumit Henri Girard. Însă lucrurile nu sunt mereu atât de clare. Împotriva tuturor aşteptărilor, Henri Girard a fost achitat în urma procesului său din 1943. Însă bănuielile au rămas pentru totdeauna ataşate de persoana lui. Chiar şi achitat, acel personaj real dar „antipatic” era perfect capabil să îşi ucidă cu cruzime tatăl, mătuşa şi bona.

Abia ce fusese reabilitat de acuzaţia comiterii a trei crime, Henri Girard a delapidat moştenirea familiei sale. A plecat în America de Sud, de unde s-a întors sărac, fără dinţi, dar cu un manuscris, intitulat „Le salaire de la peur”, pe care l-a publicat sub pseudonimul Georges Arnaud.

Cartea a fost adaptat mai târziu pentru marele ecran de Henri-Georges Clouzot într-un film cu titlul omonim lansat în 1953, cu Yves Montand şi Charles Vanel în rolurile principale, apoi de William Friedkin în 1977 într-un lungmetraj intitulat „Sorcerer”, cu Roy Scheider şi Bruno Cremer în distribuţie. Henri Girard şi-a petrecut restul vieţii (a murit în 1987) luptând împotriva nedreptăţilor şi, mai ales, împotriva stării deplorabile în care se află închisorile.

„Nu vreau să devin salvatorul cauzelor pierdute”, declara recent pentru AFP scriitorul francez.

Conform obişnuinţelor sale, Philippe Jaenada s-a lăsat absorbit de arhivele din epocă, s-a deplasat în locul în care a fost comis triplul asasinat şi a dorit să se convingă pe sine şi să-i convingă pe cititori că Henri Girard/ Georges Arnaud era într-adevăr nevinovat de crimele pentru care a fost acuzat. La finalul cărţii, Philippe Jaenada prezintă cititorilor o pistă ce ar putea duce la probabilul vinovat, fără să devină însă el însuşi acela care formulează acuzaţii pripite.

Premiul Femina pentru roman străin pe anul 2017 a fost decernat scriitorului american John Edgar Wideman pentru volumul „Ecrire pour sauver une vie, le dossier Louis Till” („Writing to Save a Life: The Louis Till File”), publicat de editura Gallimard şi tradus din limba engleză de Catherine Richard-Mas.

Premiul Femina pentru eseu a revenit scriitorului Jean-Luc Coatalem pentru volumul „Mes pas vont ailleurs”, publicat de editura Stock.

În 2016, premiul Femina pentru cel mai bun roman francez a fost câştigat de scriitorul Marcus Malte pentru volumul „Le Garcon”.

Premiul Femina este un trofeu literar francez, creat în 1904 de 22 de colaboratoare ale revistei La Vie Heureuse, cu scopul de a reprezenta un fel de contrapropunere faţă de prestigiosul premiu Goncourt, ce era acordat în acea epocă, de facto, doar scriitorilor de sex masculin. Premiul Femina este atribuit anual de un juriu alcătuit în exclusivitate din femei, în prima zi de miercuri a lunii noiembrie, la hotelul Crillon din Paris. Acest trofeu literar recompensează în fiecare an o carte tipărită în limba franceză, scrisă în proză sau versuri.