DISTRIBUIȚI
BBC

Kremlinul a lăudat luni, după demonstraţiile organizate duminică în Rusia împotriva preşedintelui Vladimir Putin, popularitatea liderului rus care ‘depăşeşte graniţele Rusiei’ şi face din acesta ‘liderul absolut al Olimpului politic’, relatează AFP.

Comentând manifestaţiile la care au participat mii de ruşi şi care au fost organizate la mai puţin de două luni înainte de alegerile prezidenţiale din Rusia, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a respins că ar exista un declin al popularităţii preşedintelui rus, aflat la putere de peste 18 ani, conform agerpres.


‘Popularitatea lui Vladimir Putin depăşeşte graniţele Rusiei. Ar fi dificil ca cineva să pună la îndoială faptul că Putin este liderul absolut al opiniei societăţii (ruse), liderul absolut al Olimpului politic’, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă.

Citește și : Germania : Martin Schulz, sceptic cu privire la încheierea rapidă a negocierilor privind noua coaliție de guvernare

‘La acest nivel, este dificil ca cineva să-i facă cu adevărat concurenţă’, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, subliniind că ‘Putin şi-a dovedit în mod repetat calităţile incontestabile de lider şi continuă să o facă’.

Declaraţiile lui Dmitri Peskov au loc în urma protestelor organizate duminică în întreaga Rusie la apelul principalului oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, care a fost declarat ineligibil pentru alegerile prezidenţiale din 18 martie din cauza unei condamnări pentru infracţiuni financiare, pentru care a primit o pedeapsă cu suspendare.

Oponent recunoscut şi ferm al preşedintelui Vladimir Putin, Navalnîi a negat orice neregulă şi a spus despre acuzaţiile împotriva sa că au fost fabricate pentru a i se compromite ambiţiile politice.

Aleksei Navalnîi nu reprezintă o ameninţate pentru Vladimir Putin, a mai spus Peskov.

Beneficiind de o popularitate excepţională, Vladimir Putin pare sigur că va câştiga al patrulea mandat, care îl va menţine la putere până în 2024. El este creditat cu peste 61% din intenţiile de vot, cu mult înaintea celorlalţi candidaţi, potrivit unui sondaj de opinie publicat în decembrie de institutul VTsIOM.