DISTRIBUIȚI

Oraşul american St. Louis (statul Missouri) s-a aflat sub tensiune duminică după achitarea unui poliţist alb pentru uciderea unui afroamerican, verdict care a provocat manifestaţii şi violenţe conducând la anularea a două concerte la sfârşitul săptămânii trecute, relatează AFP. 

Manifestanţii au lansat duminică seară proiectile şi diverse obiecte în direcţia forţelor de ordine, iar vitrinele mai multor magazine au fost sparte, la finalul mitingurilor care au degenerat încă o dată după ce începuseră paşnic, ca în cele două nopţi precedente.


Cel puţin 35 de persoane au fost arestate de vineri, ziua verdictului, şi 11 membri ai forţelor locale de ordine au fost răniţi în ciocnirile cu manifestanţii, unii dintre ei înarmaţi cu pietre, potrivit autorităţilor.

Manifestanţii, denunţând un rasism instituţional, au anunţat că intenţionează să desfăşoare acţiuni de blocare a arterelor rutiere şi mitinguri timp de mai multe zile pentru a protesta faţă de verdictul achitării poliţistului.

Afacerea a fost urmărită la nivel naţional, pentru că a fost văzută prin prisma relaţiilor dintre poliţie şi comunitatea afroamericană şi în urma unor scandaluri izbucnite după ce poliţişti albi au ucis în circumstanţe tulburi persoane de culoare. Ea este deosebit de sensibilă la St. Louis, oraş în suburbiile căruia în 2014 au avut loc revolte după moartea unui tânăr, Michael Brown, la Ferguson.

Fostul poliţist, Jason Stockley, este alb. La finalul unei curse de urmărire, în 2011, cu un traficant afroamerican de droguri, Anthony Lamar Smith, el a deschis focul şi l-a împuşcat în maşina lui. Diverse înregistrări video ale scene oferă numai o imagine incompletă, dar poliţistul a fost acuzat în special că a pus un pistol în maşină pentru a-şi justifica actul.

Într-un oraş exasperat, sute poliţişti asigură de vineri ordinea în ţinute speciale. Mai mulţi au fost răniţi în confruntări.

Celebrul grup de rock irlandez U2 şi-a anulat concertul sâmbătă seară la St. Louis, după ce a fost informat că poliţia nu dispune de mijloacele necesare pentru a asigura o protecţie normală la acest tip de eveniment.

Duminică, a fost anulat concertul cântăreţului britanic Ed Sheeran, din aceleaşi motive, a anunţat organizatorul Messing Touring Group.