DISTRIBUIȚI
Dawn

Europa nu poate avea succes fără state naţiuni prospere, iar oraşele au nevoie de sate de succes şi familii care să prospere, a declarat joi premierul ungar Viktor Orban la o adunare generală a oraşelor cu statut de reşedinţă de judeţ la Veszprem, în vestul Ungariei, relatează agenţia de presă MTI, potrivit agerpres.

‘Pentru noi, Ungaria este pe primul loc’, a exclamat Orban la această reuniune, imitând sloganul ‘America first’ al lui Donald Trump. Adresându-se primarilor din cele 23 cele mai mari oraşe el a insistat că eforturile lor personale sunt de asemenea necesare ‘pentru ca poporul ungar să poată să apere Ungaria’.


Citeşte şi: Un apropiat al lui Trump demisionează după ce a fost acuzat că şi-a bătut nevestele

Ungaria rurală nu se poate dezvolta fără dezvoltarea marilor oraşe, pentru că, dacă oraşele sunt slabe, atunci şi satele vor fi slabe, a adăugat el.

După schema ‘Oraşelor moderne’, care vizează oraşele cu statut de reşedinţă de judeţ, a fost elaborată schema pentru dezvoltarea ‘oraşelor de dimensiuni medii’, iar satele urmează mai târziu, a mai spus Viktor Orban.

În acest context, premierul ungar a calificat drept ‘ştiri false’ şi ‘absurde’ informaţiile potrivit cărora guvernul său ar intenţiona să schimbe actualul sistem de administrare locală. Fundamentele constituţionale ale consiliilor locale sunt solide şi nu există planuri de eliminare a guvernelor municipale în nicio localitate, a asigurat Orban.