DISTRIBUIȚI

O persoană de origine taiwaneză a murit şi alte patru au fost grav rănite în focuri de armă trase duminică într-o biserică din California, potrivit poliţiei şi autorităţilor de la Taipei, a doua zi după un incident armat în statul american New York ce a făcut zece morţi, relatează luni France Presse, potrivit agerpres.

Enoriaşii participau la un banchet după slujba de dimineaţă când trăgătorul a deschis focul, au declarat autorităţile.


Citeşte şi: ATAC armat într-o biserică din SUA! Sunt morţi şi răniţi! – Black News

Apoi ei l-au prins pe trăgător şi „i-au legat picioarele cu un prelungitor şi i-au confiscat cel puţin două arme”, înainte ca poliţia să sosească la faţa locului şi a-l neutraliza, a declarat şeful adjunct al comitatului Orange, Jeff Hallock, într-o conferinţă de presă.

Anchetatorii caută în continuare să stabilească motivul, a adăugat el, adăugând că presupusul trăgător, care nu a fost rănit în incident, ar fi un bărbat de origine asiatică în jur de 60 de ani.

„Patru persoane sunt grav rănite”, a scris poliţia pe contul său de Twitter, adăugând că „o victimă a murit la locul incidentului”.

La Taipei, Ministerul Afacerilor Externe a raportat cinci răniţi şi a indicat că victimele sunt de origine taiwaneză.

„Biroul reprezentanţei noastre din Los Angeles a verificat imediat cu poliţia locală şi alte autorităţi că persoana decedată şi cinci răniţi sunt toţi de origine taiwaneză”, a declarat ministerul într-un comunicat.

Un apel de urgenţă a fost primit la ora 13.26 (20.26 GMT) duminică după-amiază de la Biserica Presbiteriană Geneva, potrivit forţelor de ordine.

„Am arestat o persoană şi am recuperat o armă ce ar putea fi implicată” în crimă, a declarat departamentul şerifului într-o postare pe Twitter.

Poliţia căuta să facă lumină asupra acestui nou incident împreună cu cei 30 până la 40 de martori prezenţi în biserică.

Biroul guvernatorului Californiei Gavin Newsom a asigurat că lucrează cu responsabilii locali şi monitorizează situaţia.

Citeşte şi: Comportamentul Rusiei echivalează cu repudierea acordului cu NATO – Black News

„Este o nouă veste şocantă şi tulburătoare, mai ales la mai puţin de o zi după împuşcăturile în masă trase la Buffalo”, a scris pe Twitter congresmanul democrat Katie Porter, care reprezintă comitatul Orange la Washington.

Potrivit departamentului şerifului, biserica este situată în oraşul Laguna Woods, la 70 de kilometri sud-vest de Los Angeles.