DISTRIBUIȚI
Ukrainian refugees from Mariupol region wait to a board a bus bound for Poland at a registration and humanitarian aid center for internally displaced people, amid Russia's ongoing invasion of Ukraine, in Zaporizhzhia, Ukraine May 17, 2022. REUTERS/Gleb Garanich

Printre victimele războiului din Ucraina se numără și sute de copii care urmau să fie adoptați de familii din SUA, dar care au fost amânate, informează mediafax.

Potrivit Associated Press, la începutul războiului, în februarie, erau peste 300 de copii ucraineni găzduiți anterior de familii americane care căutau să-i adopte în mod oficial.


Citește și : Statele Unite menţin Cuba pe lista ţărilor care nu cooperează suficient împotriva terorismului

Ryan Hanlon, directorul executiv al Consiliului național pentru adopții, a declarat că cel puțin 200 de familii se aflau într-un anumit punct al procesului de adopție, care durează între doi și trei ani în condiții ideale, procese care acum sunt lăsate în ceață.

Numai copiii orfani și cei pentru care drepturile părintești au fost anulate pot fi adoptați, iar stabilirea identităților și a statutului de familie este imposibilă pentru mulți copii, în condițiile în care instanțele ucrainene nu se reunesc și din cauza altor probleme, a spus Hanlon.

Citește și : Jean-Luc Mélenchon critică noul Guvern al Franţei şi este convins că va fi schimbat peste o lună

El a spus că este greu pentru familiile care au găzduit deja copii ucraineni, dar ale căror vise de adopție au fost acum amânate pe termen nedefinit.

În 2020 au avut loc peste 200 de adopții din Ucraina în SUA și aproape 300 în 2019, a precizat AP, citând statistici ale Departamentului de Stat al SUA.